Mii de cehi protestează, la Praga, împotriva planurilor de amplasare a unei statui a lui Michael Jackson în acest oraş, relatează marţi AP, citat de Agerpres.
Un grup de fani ai artistului intenţionează să ridice o coloană de doi metri înlţime, care să susţină bustul din bronz al regelui-pop în Parcul Letna, unde Michael Jackson a susţinut un concert în 1996. Fanii doresc ca statuia să fie dezvelită pe 29 august, când artistul ar fi împlinit 52 de ani.
Autorităţile locale au aprobat proiectul. Până marţi, peste 2000 de oameni s-au alăturat unui protest pe reţeaua de internet Facebook, susţinând că nu are sens ca statuia să fie amplasată în parc deoarece Jackson nu are nicio legătură cu Republica Cehă.
"Michael Jackson să se odihnească în pace, şi să ne lase în pace Letna noastră", se menţionează într-un mesaj postat pe Facebook.