La sfârșitul primăverii, Natalia Mateuț și-a luat inima în dinți și și-a lăsat sânii pe mâna esteticianului pentru lifting și augmentare. Acum, la nici două luni distanță, a decis să ne arate rezultatul.
A tremurat de frică șia făcut tot ce i-a cerut medicul ca să nu se confrunte cu cine știe ce complicații după intervenție. Natalia a purtat bustiera cu sfințenie și atunci când a fost cazul să renunțe la ea, la plajă, de pildă, a optat pentru sutiene serioase menite să-i susțină perfect impanturile. Asta până de curând când, fiica fostului dinamovist Dorin Mateuț a ales unul numai bun să incite privitorii. Foarte decupat, acesta a lăsat să se vadă în proporție mare bustul devenit generos al posesoarei. Altădată mici și cu tendință de a se lăsa, sânii Nataliei sunt acum fermi și plini.