Cele mai răsunătoare bătăi din showbiz! 5 vedete autohtone snopite de parteneri!

Comentează

Ana Maria Georgescu, cântăreaţa melodiei "Ochii tăi", a trecut şi ea prin clipe grele în timpul relaţiei cu Florin Chilian. "În urmă cu patru ani am avut un accident de maşină. Eu şi Florin ne-am certat pe drum. A început să strige că eu sunt de vină. Apoi a început să mă lovească. Mă gândeam cum să fac să scap cu viaţă. Mergea la maşină, încerca să schimbe roata, apoi venea şi mă agresa. M-a lovit din nou, am căzut şi m-am lovit la cap de bordură", mărturisea public artista în 2010.

Nici Larisa Drăgulescu(foto stânga) nu a scăpat de furia bărbatului ei, gimnastul Marian Drăgulescu. În 2009, blonda a depus plângere la poliţie, apoi a intentat divorţ. "M-a bătut şi m-a lovit cu piciorul în faţă", mărturisea Larisa cu ochii înlăcrimaţi în 2009.

Prezentatoarea TV Oana Frigescu a fost bătută de fostul soţ într-o perioadă când acesta trebuia să fie mai atent şi mai tandru ca oricând: vedeta era însărcinată când a fost lovită. Ulterior, conform magistraţilor, Oana a reuşit să probeze toate scenele de violenţă pe care le-a descris în cererea sa de divorţ depusă în 2011.

De o bătaie în public a avut parte Andreea Spătaru. Aceasta a fost trasă de păr şi lovită de iubitul ei, cunoscut sub numele de "Boschet" în plină stradă. Din nefericire pentru Andreea, paparazii au fost şi ei la faţa locului şi au surprins scenele de groază. La vremea respectivă, vedeta a refuzat să vorbească despre eveniment, spunând însă că nu se consideră o victimă a violenţei domestice.

Pe vremea în care era foarte tânără şi Bianca Drăguşanu a avut probleme cu un partener violent. "Ajunsese să nu se mai poată controla. Era foarte gelos, iar atunci când făcea câte o criză, venea şi o lua cu forţa de acasă. Odată a răpit-o din faţa blocului, îmbrăcată doar în pijamale. Bătăile erau la ordinea zilei, însă, la un moment dat, prin 2004, a lovit-o până nu s-a mai mişcat. A ajuns la spital în comă. În plus, ea suferise un accident la un picior, iar prietenul ei a lovit-o chiar peste rană. A avut un hematom mare, care apoi s-a infectat. A fost groaznic pentru ea, mai ales că doctorii i-au spus, chiar de ziua ei, că s-ar putea să-i fie amputat unul dintre picioare", a povestit în 2011 un apropiat al Biancăi.
Citeşte şi: "Alexandra Stan: IUBIRE SAU NAIVITATE ABSOLUTĂ?"

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
21:13
Jurnaliști Realitatea Plus și Digi24, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
21:08
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societate e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Analiză
21:04
Comerțul global trece prin cea mai severă perioadă de perturbări din ultimii 80 de ani. Trei scenarii, dintre care două sunt catastrofale
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului: 26 de persoane au fost ridicate și duse la audieri, iar trei au ajuns la urgențe / Mai mulți jurnaliști agresați
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
20:28
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?