Dacă mariajul cu Ştefan Bănică jr, divorţul, copilul şi chiar şi iubitul mai tânăr au fost lucrurile pe care presa le-a găsit în comun Mihaelei Rădulescu şi Andreei Marin, cea din urmă fiind "bănuită" că încearcă să o imite pe diva de la Monaco, lucrurile s-au schimbat. Cel puţin la capitolul vestimentar, "Zâna" se poate lăuda că fosta prezentatoare a emisiunii "Duminica în familie" a avut o tentativă de a-i copia ţinuta.
În timpul ediţiei de săptămâna trecută a show-ului, Andreea a avut pe ea o rochie din dantelă neagră, însă nici Mihaela nu s-a lăsat mai prejos. La gala Elle Awards, ea a purtat o ţinută din acelaşi material, iar croiala vestimentaţiei era asemănătoare - de tip sirenă. Numai că, dacă "Zâna" s-a acoperit destul de tare, având pe sub ţinută o căptuşeală culoarea pielii, iubita lui Dani Oţil nu a făcut asta, apărând extrem de sexy la eveniment.