Nu numai că actorul a fost bătut, ci o ureche i-a fost sfâşiată în timpul unei dispute aprige. Cearta a început în momentul în care Clive Mantle ar fi cerut unui grup de oaspeţi ai hotelului, din care făcea parte şi atacatorul, să facă mai puţin zgomot. În acel moment, un bărbat s-a năpustit asupra lui şi l-a atacat sălbatic.
Duminică, poliţia din Newcastle a eliberat pe cauţiune un alt bărbat implicat în incident, în timp ce o a treia persoană care a fost reţinută în acelaşi caz a fost eliberată fără a fi pusă sub acuzaţie.
Actorul în vârstă de 55 de ani se afla la finalul unui turneu cu Theatre Royal şi era cazat într-unul dintre hotelurile lanţului Travelodge când a fost atacat. Din fericire, chirurgii de la Royal Victoria Infirmary din Newcastle au reuşit să sutureze urechea lui Clive Mantle, potrivit Mediafax.