Nume mari ale folclorului românesc, realizatori de radio şi televiziune, dar şi oameni simpli au venit să-şi ia „adio” de la Marioara Murărescu, care a murit pe 31 ianuarie în urma unei lungi lupte cu cancerul. Mii de români s-au strâns să o vadă pentru ultima oară pe doamna folclorului românesc, formând o coadă de câteva sute de metri
Realizatoarea emisiunii „Tezaurul folcoric” care nu s-a desprins de lumea artiştilor populari nici în ultimele luni de viaţă, a avut parte de o slujbă emoţionantă, la care au luat parte trei arhiepiscopi, dintre care şi duhovnicul ei – ÎPS Teodosie Snagoveanu, Mitropolitul Tomisului. La ceremonie s-a cântat imnul României, „Deşteaptă-te, române”, iar sicriul a fost purtat de fiul realizatoarei, dar şi de angajaţi din armată.
Decorată în 2009 cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, Mărioara Murărescu va fi înmormântată cu onoruri militare.
Marioara Murărescu a murit pe 31 ianuarie, în urma unei lupte cu o boală cruntă, cancerul. Toţi cei care au cunoscut-o pe Marioara Murărescu, şi nu numai, vor putea să-i aducă un ultim omagiu luni, între orele 12.00 – 19.00, la sediul TVR, unde va fi depus sicriul cu trupul neînsufleţit al realizatoarei TV. Înmormântarea va avea loc marţi, la ora 11.00, la Cernica, acolo unde îşi dorm somnul de veci şi părinţii Marioarei Murărescu.
Recomandări
Furia unui om liniștit. Ce nu s-a spus despre incendiatorul de la Parlament: „A fost operat în Italia. După anestezie, cam devia!”