Armin van Buuren, unul dintre cei mai renumiți DJ și producători la nivel mondial, urma să susțină, pe 25 septembrie, un show în Piața Constituției din București, în cadrul evenimentului Sound of Bucharest, aflat la prima ediție.

Concertul a fost reprogramat pentru 24 septembrie 2022, din cauza noilor restricții anunțate de autorități, spun organizatorii. 

Potrivit unei hotărâri de sâmbătă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU). „organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.

Rata de infectare în București a depășit, vineri, 2 la mie. 

Armin Van Buuren a transmis și el un mesaj pe Facebook fanilor care așteptau să-l vadă la București.

„România, am fost atât de aproape să dansăm împreună la cel mai mare show solo al meu. Mi se frânge inima pentru că, acum, din cauza situației provocate de pandemia de COVID-19, nu avem altă opțiune decât să amânăm concertul pentru 24 septembrie 2022. Echipa mea a muncit din greu pentru a organiza un show extraordinar și eram atât de încântat să vă revăd și să vă simt energia. În loc să ne gândim, totuși, la ce ar fi putut să fie, voi aștepta cu nerăbdare show-ul de anul viitor. Vă promit că va fi unul cu adevărat memorabil. Aveți grijă de voi și rămâneți în siguranță”, a scris Armin Van Buuren.

Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Doi români au provocat un scandal monstru într-un spital din Italia: doi medici bătuţi cu bestialitate, o asistentă are coastele fracturate
Observatornews.ro
Doi români au provocat un scandal monstru într-un spital din Italia: doi medici bătuţi cu bestialitate, o asistentă are coastele fracturate
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”