„Este pentru prima dată când suntem efectiv doar noi doi acasă. Nu-mi vine să cred”, recunoaște Ela Crăciun, cu emoție. După finalul anului școlar, admiterea fiului cel mare la facultate, sesiunea propriei facultăți și activitățile zilnice ale celor mici, inclusiv ale mezinului familiei, a venit momentul unei binemeritate pauze.

Chiar și cel mai mic dintre copii a plecat pentru prima dată într-o tabără, un eveniment care, deși firesc, a amplificat temerile Elei legate de unul dintre cele mai delicate subiecte pentru orice mamă: sindromul „cuibului gol”.

Ela Crăciun și fiica ei, AlesiaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Oricât de mult îți dorești momente pentru tine, când chiar se întâmplă și casa se golește, începi să te întrebi: chiar sunt pregătită pentru asta?”, mărturisește Ela Crăciun.

,,Alex este, ca de obicei, la Sinaia, iar Alesia și Nicholas sunt plecați împreună în tabără. Este pentru prima dată când Nicholas merge într-o tabără și recunosc că plecarea lor a fost un moment extrem de emoționant pentru noi toți. Deși am încercat să par puternică și să mă bucur pentru ei, în sufletul meu am simțit acel nod specific mamelor: mândrie, grijă și o ușoară teamă.

Faptul că cei mici sunt împreună m-a liniștit, dar în același timp am realizat cât de repede trece timpul. Nicholas a crescut, devine din ce în ce mai independent, iar asta mă bucură, dar îmi aduce și o nostalgie pe care doar părinții o pot înțelege. E o etapă firească și frumoasă, dar una care vine cu multe emoții.”, a completat Ela Crăciun.

Totuși, ea a ales să transforme această etapă într-o oportunitate de reconectare în cuplu. Alături de soțul său, Ela Crăciun va pleca într-o vacanță romantică în Bari, Italia, o destinație cu farmec autentic, perfectă pentru clipe de respiro, explorare și timp în doi.

„E important să ne găsim din nou în tot haosul frumos pe care îl trăim ca părinți. Copiii cresc, pleacă, se transformă, dar relația dintre noi merită mereu spațiu, grijă și timp.”, este de părere celebra prezentatoare TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.