Cristian Țânțăreanu a spus, recent, că i-a recidivat cancerul, însă acum aruncă bomba. Afaceristul a declarat că totul a fost o glumă, lansată chiar de el, reușind să bage spaima în prieteni. Acesta nu ezită să glumească în stilu-i caracteristic, chiar fiind vorba și despre un subiect extrem de delicat.
"Sunt prost rău în legătură cu femeile. Nu am nicio problemă. A fost un banc. A lansat cineva treaba asta. M-a sunat Brancu. Am zis dom-le, nu ştiu! După câteva minute am zis ia să spun că sunt la spital, sunt pe moarte. Sunau prietenii, rudele, încurcătură mare", a spus Cristian Ţânţăreanu la Antena Stars.
Cristian Țânțăreanu și soția lui s-au întors recent dintr-o vacanță. "Ne-am întors din sudul Italiei, din Capri, Positano, ca pensionarii. Când eşti tânăr şi poţi n-ai bani, când ai bani nu mai ai putere. O să plecăm în Skopelos, după care în Portogalia. Am închiriat o maşină şi ne-am plimbat. Să vezi acolo circulaţie. Am făcut douăzeci de kilometri în cinci ore. Apoi am fost în Katar, apoi în Sri Lanka. Am slăbit vreo 15 kile, văd că am pus 5 la loc", a spus Cristian Țânțăreanu, care în 2011 a fost diagnosticat cu cancer la colon.