„Personajul Iris este o provocare din mai multe puncte de vedere, dar despre care nu pot vorbi, pentru a nu strica surpriza impactului pe care îl va avea personajul meu atunci când telespectatorii îl vor vedea pentru prima oară. Ce pot spune este că mi-a plăcut foarte mult că acest personaj are un hobby, pasiunea pentru fotografie. Dar, ca să pot da veridicitate personajului, a trebuit să învăț cum se folosește un aparat foto, așa că, în perioada de repetiții, am început să mă documentez. Am căutat pe internet informații, am văzut tutoriale, am cerut sfaturi de la prieteni fotografi, toate astea ca să am habar ce face fiecare buton și cum se face o încadratură corectă. Mi-am dorit ca de fiecare dată când aveam de jucat cu aparatul în mână, să am încredere că știu ce fac cu el și că acțiunile mele sunt credibile. Sper că mi-a și ieșit! Abia aștept să aflu părerea publicului”, spune Cristina Ciobănașu.
Pasiunea pentru fotografie a personajului a devenit acum și pasiunea Cristinei. Nu se desparte de aparatul de fotografiat nici în pauzele de filmare, având deja sute de fotografii de pe platou. O parte dintre acestea pot fi văzute și pe rețelele de socializare ale actriței.
Pe Cristina Ciobănașu în rolul lui Iris telespectatorii o vor putea descoperi în fiecare miercuri și joi, începând cu 11 septembrie, respectiv 12 septembrie în serialul Sacrificiul, noul proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1.