Experiența își spune cuvântul în cazul actorilor Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, care au ajuns să filmeze zilnic un număr-record de secvențe. Ca să ajungă la această performanță, cei doi recunosc că își spun verde în față ce greșesc în ceea ce privește interpretarea rolurilor. “Da, facem asta și ne și ajută. E important să ai și un al treilea ochi, tu te vezi într-un fel, poate altcineva te vede altfel”, ne-a spus Vlad. “Și mai ales că noi suntem foarte buni prieteni, spunem lucrurilor pe nume și suntem foarte sinceri unul cu celălalt. Bineînțeles că nu tot timpul ne convine ceea ce ne spunem, dar încercăm să o luăm într-o notă pozitivă. Totu-i constructiv în discuțiile noastre”, a completat Cristina.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman – acasă, iubiți, pe platoul de filmare, doar colegi: "Nu tot timpul ne convine ceea ce ne reproșăm!"

Filmează zilnic peste 19 secvențe

Îndrăgostiții recunosc că remarcile unuia la adresa celuilalt nu au rolul de a-i răni, ci de a-i perfecționa.

“Într-adevăr, au fost lucruri pe care i le-am spus, dar nu i le-am reproșat. Am spus că mi-a părut rău că nu a avut șansa să mai facă o dată secvența, pentru că noi filmăm în fiecare zi peste 19 secvențe, dacă nu chiar 20, 21, iar în ritmul ăsta, nu ai timp să tragi multe duble cum eram noi obișnuiți pe vremuri, când eram la început”, ne-a explicat Vlad Gherman.

“Atunci, aveam șansa să facem o secvență de mai multe ori, ca să ne iasă din ce în ce mai bine. Acum trebuie să dăm tot ce avem mai bun dintr-o dublă, maximum două”, susține Cristina Ciobănașu.

“Și dacă nu îți iese bine, cu aia rămâi, din păcate, pe post. Ne facem și autocritica în primul rând”, a adăugat Vlad Gherman.

cristina ciobanasu – sacrificiulIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Video: Bogdan Sorocan

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații