„M-a cerut după 6 luni de relație, ne cunoașteam de 11 ani, din copilărie. Mama zice că m-a iubit dintotdeauna, eu nu știu ce să cred. Nu știam să fac alegerile potrivite. Eu i-am zis că în elicopter sau în parașută, dar a fost acasă. A fost cea mai bună decizie. Noi vorbiserăm deja să ajungem acasă cam la aceeași oră, să mâncăm împreună. El m-a întrebat și ce vreau să mănânc. Am scăpat cheia din mână când am văzut ce scrie pe jos, dar nu mă așteptam la un inel, ne mutaserăm de o săptămână.

Cum a fost cerută în căsătorie Alexandra de la „Insula Iubirii”. Iubitul ei, pentru prima dată la tv. „Avea lacrimi în ochi”

S-a pus în genunchi, îmbrăcat la cămașă…Nu am zis nici da nici nu, am zis doar: nu cred! Apoi am zis da, îmi venea să țip. Merită tot ce e mai bun. Noi am mai avut mici încercări când eram copii, dar acum am considerat că merită o șansă 100% reală. E ultima alegere, așa sper! Nu am plâns, dar eram șocată! Îl vedeam pe el foarte transpirat, se lipise cămașa de el, el avea lacrimi în ochi și tremura tot. Îi bătea inima super tare” a povestit Alexandra, la „Agenția VIP”. 

Citește și

INTERVIU / Reacția fabuloasă a Roxanei Andreea Rotaru, fata din Onești care l-a cucerit pe milionarul american Jay B Linville: ”Am și eu un noroc și s-au c…t polițiștii pe el!”. Fata relatează cum a fost ”tăvălită” și încătușată

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.