Cum se descurcă Mara Boglea, fiica Ralucăi Moianu, în rolul de mamă la 20 de ani: „I-a fost greu în iunie, a avut examene”. Unde e studentă

Comentează

Raluca Moianu trece printr-o etapă deosebit de specială din viața sa, după ce, în urmă cu trei luni, a devenit bunică. Într-un interviu acordat pentru Spynews.ro, vedeta a împărtășit detalii emoționante despre acest nou rol, dar și despre sacrificiul făcut de fiica sa, Mara Boglea, la scurt timp după naștere.

Mara Boglea, în vârstă de 20 de ani, s-a căsătorit civil în toamna anului trecut cu avocatul Virgil Boglea, iar în luna aprilie a adus pe lume un băiețel. De atunci, întreaga familie trăiește clipe intense și pline de bucurie. Raluca Moianu este profund impresionată de modul în care fiica sa reușește să se împartă între viața de studentă la Facultatea de Drept și responsabilitățile de mamă.

Cine o ajută cu copilul pe Mara Boglea

„Este o perioadă foarte frumoasă, cel mic crește văzând cu ochii. Are trei luni acum, a început să gângurească și este absolut minunat. Ce să vă spun… I-a fost greu în luna iunie fiicei mele, pentru că a avut examene. Și a reușit să facă față, ceea ce este extraordinar: să dai și examenele, și să ai și copil mic, nou-născut. Ea a născut în aprilie”.

Vedeta vorbește cu multă admirație despre Mara, pe care o descrie ca fiind o tânără ambițioasă, capabilă să își atingă toate obiectivele, în ciuda provocărilor: „Ea este o forță, este o persoană extrem de puternică, iar atunci când își pune ambiția, este capabilă să facă absolut tot ce își propune, așa că sunt foarte mândră de ea.

Sigur că o ajută foarte mult soacra ei, cuscra mea este o persoană extraordinară și are grijă de cel mic foarte mult. Iar eu, atunci când îmi permite timpul și au nevoie de mine, sunt acolo. E o perioadă foarte frumoasă, pentru că un copil, în orice familie, aduce cea mai mare bucurie”.

Întrebată despre legătura specială dintre bunici și nepoți, Raluca recunoaște că iubirea este la fel de profundă precum cea pentru propriii copii, însă se manifestă diferit: „Nu cred că se poate măsura cantitatea de iubire pentru un copil sau pentru un nepot.

Cred însă că ești mai dornic să îi răsfeți, nu te mai gândești atât de mult la ce este bine, te gândești la cum să îi faci bucurie, plăcere. Aici este o diferență, în rest, nu cred că iubești mai mult sau mai puțin, îi iubești în egală măsură. Imediat după ce a născut, am sfătuit-o să doarmă atunci când doarme copilul, cel puțin așa îmi amintesc eu, au trecut 20 de ani”.

Când are loc botezul nepoțelului

În privința botezului, Raluca Moianu a oferit câteva informații limitate, din respect pentru dorința de discreție a părinților: „Am plănuit botezul pentru sfârșitul lunii iulie. Nu pot da date, pentru că nu am voie, fără acordul lor, nu povestesc nimic.

Ei se ocupă, sunt niște tineri care știu foarte bine ce vor, se organizează singuri. Când au nevoie de mine, sunt acolo, dar în rest, ei hotărăsc”.

Cu emoție și discreție, Raluca Moianu își trăiește noul rol de bunică, implicându-se cu drag ori de câte ori este nevoie și bucurându-se de fiecare moment petrecut alături de nepotul său.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Exclusiv
14:02
Factura Engie, explicată pagină cu pagină. Cât costă taxele, cât plătești pentru energia consumată și unde găsești codul POD
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...