Vedetă Kanal D îndeamnă la calm și la fructificarea la maximum a timpului petrecut alături de cei dragi, respectând în totalitate indicațiile autorităților. În această perioada pe care o petrece acasă, împreună cu familia, Ilinca Vandici povestește că activități zilnice precum orele de gimnastică, gătitul sau jocurile de tot felul, împreună cu membrii familiei îi mențîn starea de bine și încrederea că va fi bine. 

„Folosesc în favoarea mea fiecare clipă, acum am timp să stau toată ziua cu familia, să descoperim căminul nostru împreună. Jucăm împreună remi, activity, uno, monopoly.  În fiecare seară ne adunăm în jurul mesei și ne facem serile mai frumoase.

Încerc să mănânc atât cât pot de sănătos, să îmi păstrez un program echilibrat, fac sport în casă, am și arătat prietenilor mei din online cam cum se desfășoară aceste ore de sport, de acasă. Sunt convinsă că vom trece cu bine peste această perioada, depinde doar de  noi să fie totul bine.

Avem o putere imensă de a schimbă lumea, dar este alegerea noastră să devenim mai buni, cu mai multă compasiune și atenție la ceea ce se întâmplă in jurul nostru”, a spus Ilinca Vandici.

Citeşte şi:

Imaginile babiloniei de la Suceava. Zeci de cadre medicale se înghesuie la coadă la testare. ”Ne-au chemat la 7:30 și au început testarea pentru COVID-19 la 9:50”

Cum resimt criza coronavirusului Cristina şi Ionuţ, oameni fără adăpost şi fără acces la îngrijire medicală. Când Gara de Nord e gară pentru doi

Reacția polițiștilor când un șofer care circula după ora 22.00 fără formular le-a zis: „Vin de la maternitate. Am fată!”

O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
Lucian Mîndruță l-a desființat pe Selly. Ce a observat, de fapt, la vlogger
Playtech.ro
Lucian Mîndruță l-a desființat pe Selly. Ce a observat, de fapt, la vlogger
Imagini impresionante din cel mai rece oraş european. Clădirile abandonate s-au transformat în blocuri de gheaţă
Observatornews.ro
Imagini impresionante din cel mai rece oraş european. Clădirile abandonate s-au transformat în blocuri de gheaţă
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
Știrileprotv.ro
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)