Dana Rogoz: ”Sunt mama ca și tine, nu mă judeca”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Unele dintre povesti ma facusera sa astept schimbarea de viata ca pe un tzunami, din care oricat de mult te-ai pregati, tot iesi cu niste pierderi: fie de seri in oras, fie de calatorii, de prieteni, de somn… Poate tocmai de aceea realitatea mi s-a parut infinit mai blanda cu mine, ca proaspata mama, decat tot ce imi imaginasem.
Text de Dana Rogoz
Eram pregatita sa rezist noptilor nedormite, durerilor de san, hormonilor dati peste cap, kilogramelor in plus si altor “detalii” ce vin odata cu marele eveniment, si setata sa vad mereu partea plina a paharului: sunt mama unui baiat sanatos. Iar minune a lumii mai mare, cadou al vietii mai frumos, implinire sufleteasca mai profunda decat nasterea unui copil nu exista. Si totusi, nicio mama nu mi-a vorbit despre sentimentul de vinovatie, desi sunt convinsa ca pe fiecare o atinge intr-o masura mai mica sau mai mare. Uite ca pentru asta nu eram tocmai pregatita.
“Sa fii parinte e cea mai grea meserie din lume” – asa se zice si nu e deloc un cliseu. Dar sa fii parinte intr-o perioada in care informatiile despre cresterea copilului si despre modelele parentale te bombardeaza zilnic pe toate caile, cand nu iti mai dau sfaturi doar cei din familie sau vecinii de bloc, ci tot Facebookul, stacheta se ridica atat de sus, incat simti ca nu o sa fii niciodata la nivelul asteptarilor.
Sunt constienta de faptul ca in acest moment copilul meu nu ma judeca daca sunt o mama buna sau nu. Doar eu am mereu tendinta de a ma compara cu tiparul ideal de mama pe care singura mi l-am setat, in primul rand din convingerile personale, bazate pe experientele de viata traite, si in al doilea rand din ceea ce simt ca ceilalti asteapta de la mine. E vorba de contextul social in care traim si care pune presiune pe mame continuu, ajungand ca orice aleg sa fie cel putin discutabil si, implicit, izvor de indoieli si vinovatie.
