Distincție bisericească pentru fosta Miss România. Daniela Nane a primit Crucea Râmnicului pentru că e aproape de ”cele sfinte”

Comentează

Actrița s-a transformat total într-o femeie spirituală, diferită de cea care a fost când a câștigat Miss România. Daniela Nane s-a întors cu Crucea Râmnicului la gât, alături de alte personalități ale vieții culturale.

Daniela Nane a avut o transformare spectaculoasă, de-a lungul timpului.

Arhiva foto

Tânăra fatală care cucerea titlul de Miss România a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe. Și nu numai. Bruneta are preocupări diverse, de la rolurile sale până la interpretare de poezii în mai multe limbi, precum și lectura de texte bisericești. Mai mult, Daniela Nane a organizat și spectacole spirituale, în marile orașe ale țării.

“Mă bucur mult să aduc în fața iubitorilor de poezie câteva dintre cele mai frumoase versuri scrise vreodată despre adevăr divin, lumină, pace și dragoste. Sper ca oamenii să trăiască momente de reală emoție și încântare. Momente care să le atingă inima, readucându-le aminte de toată generozitatea și noblețea din suflete”, mărturisea actrița.

Recent, aceasta a primit la Râmnicu Vâlcea, alături de Corina Chiriac, Ozana Barabancea și Oana Sârbu, o înaltă distincție bisericească. Daniela Nane s-a întors cu Crucea Râmnicului la gât. Această distincție se acordă unor personalităţi locale şi naţionale ”care trăiesc în spiritul ortodoxiei, sunt aproape de Biserică şi performează în domeniul lor de activitate”.

S-a măritat în secret

Legatura actriței cu Episcopia Râmnicului e mai veche și, se vede treaba, destul de strânsă.Daniela Nane s-a căsătorit cu fostul ministru Adrian Cioroianu, în secret, fără niciun fel de tam-tam, în urmă cu aproximativ doi ani. Ei au ales să-și lege destinele în fața lui Dumnezeu la episcopia sus-amintită. ”

”Am fost 20 de persoane la Episcopia din Râmnicu Vâlcea, pentru că avem o relaţie specială cu IPS Varsanufie, Arhiepiscopul de Râmnic. Şi ca să nu se afle, pentru că am vrut şi noi linişte, cununia am făcut-o pentru sufletele noastre, nu pentru presă. Şi apoi am dansat până în zori”, declara de curând actrița.

Ea mărturisea și că ține cont de sfaturile soțului când vine vorba despre imaginea sa.

„Soțul meu a fost cu ideea să mă tund și inițial am lăsat părul puțin mai lung pentru că nu știam dacă o să-mi placă sau nu și după ce m-am obișnuit și am văzut că-mi stă bine, l-am tăiat și mai scurt și arată ca acum. Îmi place, mă simt bine, mă reprezintă, mă simt OK. Pe la 27 de ani am mai fost tunsă așa scurt, cred că acum 10 ani m-am tuns din nou, dar nu chiar atât de scurt, să fiu sinceră, atât de scurt nu a fost niciodată. Oricum părul crește, nu este nicio pagubă ca să zic așa”, declara artista.

Citește și: EXCLUSIV/Fiica actriței Eniko Georgescu și a regretatului compozitor Șerban Georgescu nu-și moștenește părinții. ”E preocupată de științele politice”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește