Divorț și nuntă în familia Becali! Nepotul Vasi se desparte de consoartă, fiica Teodora se mărită!

Comentează
Arhiva foto

Nepotul favorit al latifundiarului din Pipera are probleme în familie, dar Gigi Becali are și motive de bucurie, pentru că fiica lui cea mare, Teodora, se mărită în octombrie.Vasile Geambazi, patronul în acte al FCSB până acum câteva săptămâni, când a cedat acțiunile, este nepotul favorit al lui Gigi Becali, cel căruia latifundiarul din Pipera i-a lăsat pe mână o serie de afaceri.Modestia, seriozitatea și pregătirea profesională a acestuia, fiind unul dintre cei mai școliți dintre nepoții săi, absolvent al unei facultăți de marketing, l-au făcut pe Gigi să-l transforme în mâna sa dreaptă.Vasi, cum este cunoscut în lumea fotbalului, s-a implicat serios în punerea pe picioare a FCSB Academy și se ocupă îndeaproape de juniorii talentați ai clubului. De asemenea, sprijină din umbra divizionara secundă Academica Clinceni, care vizează promovarea în Liga 1.Timpul petrecut însă la baza din Berceni, acolo unde stă în cea mai mare parte a zilei, îl va costa însă, se pare, căsnicia.După ani fericiți petrecuți alături de frumoasa sa soție, Alina, cu care are doi copii, Geambazi are acum probleme familiale. Consoarta sa a fost cea care a pus divorțul pe tapet și, oricât de afectat pare a fi tânărul afacerist, se pare că nu mai există cale de întoarcere.Apropiați de-ai acestuia din lumea fotbalului povestesc chiar că problema separării oficiale dintre cei doi a ajuns și la urechile lui Gigi Becali.

Gigi a încercat să medieze despărțirea

Aflat pe post de mediator, acesta ar fi avut o primă discuție cu Alina, la palat, care l-a anunțat că nu are nici o pretenție financiară și că nu vrea nimic din averea familiei!

Libertatea a încercat să-l contacteze pe Vasi, la telefon, pe Whatsapp, însă, deși a văzut mesajele, a refuzat să comenteze.

Este fiul surorii sale

Vasile Geambazi este fiul Domnicăi Becali, sora lui Gigi, și al lui Constantin Geambazi. La începutul anului 2013, nepotul lui Gigi era despăgubit de stat cu  peste 65 de milioane de euro, în urma unui proces pe care acesta l-a câștigat, privind un teren de peste 20 de hectare din Voluntari, care fusese retrocedat.Dacă Vasi e în prag de divorț, Teodora, fata cea mare a latifundiarului din Pipera, va face nuntă în toamnă, în luna octombrie.

Teodora ia un machidon

Tânăra a fost cerută în căsătorie de iubitul ei Mihai Theodor Mincu, 28 de ani. Tânărul provine dintr-o familie de machidoni și e supranumit “prinţişorul din Dobroeşti”.

“Eu i-am zis fetei: Tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut. Dar am încredere că va face numai bine”, a declarat Becali pentru evz.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!