La începutul acestui an, Nicoleta Luciu a apelat la ajutorul medicului estetician, căci, după naşterea tripleţilor Kim, Kevin şi Karoly, bustul ei îşi pierduse din fermitate. Cum vedeta a acceptat să intre în ringul de dans la emisiunea “Dansez pentru tine” de la PRO TV, ediţie care va debuta la sfârşitul lunii octombrie, s-a pus problema dacă nu cumva riscurile sunt prea mari.
Doctorul care a operat-o pe Nicoleta Luciu: "Silicoanele ei se pot strica doar prin împuşcare" În timp ce alţi medici esteticieni privesc cu scepticism participarea ei la acest concurs, doctorul Kasem Abu Bakr (foto) e liniştit: “Nicoleta s-a refăcut complet după operaţie. Şi nu s-a dus de capul ei la emisiune. Înainte de a lua această decizie, mi-a cerut părerea, căci nu voia să ajungă din nou pe masa de operaţie. Nicoleta poate să se manifeste în orice fel de sport, să facă ce mişcări vrea, că nu-i va fi afectată operaţia. Implanturile au garanţie pe viaţă. Dacă va fi lovită accidental, o va durea la fel ca şi pe femeile cu sâni naturali”, ne-a declarat doctorul.
El a explicat, într-o notă de umor, doar în ce condiţii sânii frumoasei brunete vor avea de suferit: “Implanturile mamare vor fi afectate doar prin împungere directă cu un obiect contondent ascuţit sau prin împuşcare”.

Nu-i obligatorie bustiera

Doctorul Kasem Abu Bakr nu e deloc de acord cu colegul său de breaslă, dr. George Ciolacov, care a declarat ieri, pentru Libertatea, că Nicoleta trebuie să poarte obligatoriu o bustieră care să-i susţină sânii: “Nu se pune problema purtării unei bustiere din motive medicale. Doar dacă vrea ea, pentru confortul personal. Implanturile sunt puse parţial sub muşchi, parţial sub glandă, aşa că ele se susţin pe cutia toracică şi nu afectează coloana pacientei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.