MENIU CAUTĂ
, de Dana Aramă

Elena Gheorghe şi-a mărit familia! Fă cunoştinţă cu noul membru! | FOTO

Distribuie

Elena Gheorghe a decis că nu ar fi rău să-şi mărească familia.
Astfel, artista şi-a luat un papagal, foarte frumos, pe care l-a botezat Coco.
„Vi-l prezint pe noul membru al familiei mele: Coco”, şi-a anunţat ea fanii de pe Facebook, unde a publicat şi o fotografie cu simpatica pasăre.
Admiratorii cântăreţei au fost foarte încântaţi de papagalul Elenei Gheorghe şi au ţinut să-i transmită acesteia mesaje în care îi dau diverse sfaturi despre creşterea acestuia sau îi împărtăşesc artistei experienţele lor cu astfel de păsări.

Elena Gheorghe, pe scurt

S-a născut pe 30 iulie 1985 în Bucureşti. Solista a debutat în muzică la vârsta de trei ani, când a realizat un duet cu mama ei, care e interpretă de muzică populară. În 2000, Elena Gheorghe a câştigat premiul întâi la festivalul „Ursuleţul de aur” din Baia Mare, unde a interpretat melodia „One Moment in Time” a lui Whitney Houston. În 2002, Elena Gheorghe a devenit solista formaţiei Mandinga, alături de care a realizat trei albume. În 2006, cântăreaţa a părăsit trupa şi a început să susţină concerte pe cont propriu. În 2009, solista a fost reprezentanta României la competiţia Eurovision, cu piesa „Balkan Girls”, dar din păcate s-a clasat numai pe locul 19. Elena are studii muzicale serioase, ea urmând cursuri de specialitate în cadrul Palatului Copiilor şi ulterior a absolvit liceul Dinu Lipatti din Bucureşti, unde a studiat actoria şi canto clasic.
Citeşte şi:
Elena Gheorghe, SUPER-SEXY ÎN LENJERIE INTIMĂ | FOTO INCENDIARE
Elena Gheorghe, o mămică fericită! Mândreţea ei de băieţel împlineşte un an şi jumătate!
 
 

Citește mai multe despre Elena Gheorghe pe Libertatea.

Comentarii