Cântăreţul s-a comparat cu Regele, spunând că şi el a avut o periaoadă când nu reuşea să doarmă decât dacă se îndopa cu medicamente.
„Am citit atâtea despre Michael, nici nu mai ştiu ce este adevărat, dar cred că poveştile în care se zice că se trezea şi lua pastile cu pumnul sunt reale. Exact acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie. Mă trezeam, luam câteva pastile şi adormeam. Mă trezeam iar şi luam şi mai multe. Şi tot aşa. Problema e că el nu a avut pe nimeni care să-i spună că greşeşte şi că ar fi timpul să se oprească”, a declarat rapperul.
De asemenea, Eminem crede că vedetele sunt mult mai predispuse să ajungă dependente, pentru că au acces la orice.
„Este unul din dezavantajele celebrităţii. Trebuie doar să mergi să zici ce vrei şi medicii îţi dau ce le ceri”, a adăugat cântăreţul.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
FANATIK.RO
Femeia care a oprit-o pe Diana Șoșoacă, la CCR, ”l-a citit” pe Călin Georgescu: „Se victimizează”. Ce spune Amalia Bellantoni despre anularea alegerilor
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Observatornews.ro
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri