Chiar dacă locuiește la Chicago, Anamaria Ferentz nu s-a rupt de familie. Artista nu a mai venit acasă de mult timp, dar mama ei i-a ținut companie patru luni anul trecut. Anul acesta, artista a decis să facă sărbătorile pe meleaguri natale, unde va rămâne timp de o lună.

“Iubesc țara, Bucureștiul, prietenii, dar în momentul în care încerci să îți facă o viață în altă parte, dacă tot pleci și vii, nu reușești să faci prea multe. Trebuie să muncești ca să faci bani. Domeniul în care lucrez eu – și muzical și imobiliar – îți permite totuși un pic de lejeritate în a te plimba”, a declarat, pentru Libertatea, Anamaria Ferentz.

Artista încântă românii și americanii de peste Ocean cu piesele ei. Ea recunoaște că și-a adaptat repertoriul în funcție de preferințele spectatorilor, așa că, în afară de română și engleză, a învățat, de exemplu, cântece grecești. “Sunt agent imobiliar, predau în particular muzică din când în când și cânt la festivaluri românești, evenimente private: zi de naștere, nuntă etc, cum cântam și aici. Festivalurile îmi plac cel mai mult. Se păstrează tradițiile și se gătește românește, vin oamenii îmbrăcați în port popular. Nu ai văzut așa drag de țară cum îl au oamenii care stau peste hotare. Toată lumea vine să asculte muzică românească, să cumpere mâncare românească, depinde de zonă, sunt amestecătură de toate națiile. Cânt în engleză, română, spaniolă, greacă, sârbă. Învăț piesele în limba greacă și mă interes să știu despre ce cânt, oamenilor le plac melodiile de petrecere”, ne-a povestit cântăreața.

Își donează ziua de naștere

Artista a decis să își serbeze ziua de naștere alături de oamenii dragi – familie, prieteni și cunoștințe. Petrecerea va avea loc la un cunoscut local din Pipera.

“Invit prietenii, colaboratorii, toți oamenii dragi mie la ziua mea de naștere.  Este pe 14 decembrie,  dar din cauza doliului național, din respect, facem pe 18 decembrie. Toată lumea să vină fără flori, fără cadouri, fără bomboane, fără nimic, să doneze niște bănuți în contul fetiței de 13 ani, Ana, care e bolnavă de cancer și care se operează la Tel Aviv. Încerc de ziua mea să fac o faptă bună”, a precizat Anamaria Ferentz.

 

Anamaria Prodan, atac devastator la Gică Hagi: „Probabil oamenii nu au curajul să-i spună în față”
GSP.RO

Anamaria Prodan, atac devastator la Gică Hagi: „Probabil oamenii nu au curajul să-i spună în față”

Horoscop 22 noiembrie 2019. Peștii sunt asaltați de solicitări
HOROSCOP

Horoscop 22 noiembrie 2019. Peștii sunt asaltați de solicitări