Andreea Bănică are de ceva vreme dureri la spate. Artista a făcut și un RMN pentru a vedea exact care este situația. Din fericire, nu are nevoie de vreo intervenție chirurgicală, ci doar de tratament. Prin urmare, mersul la sala de sport pentru ea ramâne momentan o dorință.
“Nu fac de 2 ani sport pentru că în timpul sarcinii m-am simțit foarte rău de la început. Simțeam că mă sufoc mai mereu, nu puteam să merg la sală și cu mâncarea mi s-a schimbat un pic regimul de viață, pentru că nu mai puteam să mănânc decât carbohidrați. Acum am o problemă de sănătate cu lombarul, de 3 luni de zile tot încerc să îi dau de cap. Nu e nimic de operat, dar sunt probleme, sunt dureri, fac fizioterapie”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bănică.
Andreea Bănică și-a schimbat coregrafia la concerte
Problema de sănătate cu care se confruntă a determinat-o pe cântăreață să își adapteze coregrafia la concerte. Deși trăiește muzica la maximum și nu stă locului o clipă atunci când e pe scenă, de ceva vreme Andreea Bănică este mult mai atentă la fiecare mișcare. “Dansez mult mai puțin și anumite mișcări nu le mai fac. Important este că sunt acolo și îmi fac treaba, până la urmă eu sunt cântăreață nu sunt dansatoare!”, a precizat ea.
Durerea la spate a pornit de la legănatul lui Noah
În timpul liber, Andreea Bănică se ocupă îndeaproape de cei doi copii: Sofia și Noah. Pe fetiță o pregătește pentru școală, iar majoritatea timpului îl petrece cu micuțul Noah, în vârstă de un an și jumătate, de care practic este nedezlipită.
“Cred că totul a pornit de la legănat, de la cel mic, pentru că nu am făcut cum trebuie mișcarea. M-am întors doar din mijloc, din bazin și am făcut foarte rău. Probabil s-au tasat acolo niște vertebre. Nu pot să fac sport, o să fac probabil doar de recuperare când o să mi se dea voie, când medicul o să considere necesar și când nu o să mai am dureri”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bănică.
Zilele trecute, Andreea Bănică s-a întâlnit la un eveniment cu fosta ei colegă de trupă, Cristina Rus. Bucuroase de revedere, cele două au stat de vorbă minute bune. “Am rămas într-o relație ok, mi-ar fi plăcut să ne vedem mult mai des. Nu am timp nici să ies cu o prietenă la o cafea sau să îmi fac alți prieteni noi. Timpul meu este prețios și atunci prefer să stau, cu familia, copiii cresc, nu mă mai întâlnesc cu astfel de momente, vreau să îi văd cum cresc, vreau să văd fiecare pas al lui Noah, eu le gătesc, sunt acolo, îl adorm pe Noah, îl culc, îl trezesc, îl pun la oliță, îi schimb pampersul, îl spăl. Sunt acolo, chiar dacă am o bonă, care mă suplinește foarte bine”, ne-a mărturisit Andreea Bănică.
Citeste si:
Andreea Bănică și soțul ei au vorbit despre relația lor. “Și-a făcut bagajele și a plecat”
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!