bianca lapuste

Bianca Lăpuște a pus câteva kilograme bune în timpul sarcinii însă nu s-a lăsat pradă disperării. Ea le-a declarat prietenilor că nu este deloc deranjată de acest lucru, mai ales că este tânără și va reuși imediat să dea jos kilogramele acumulate. Din păcate, cei 24 de ani din buletin nu au ajutat-o prea mult. Dacă timp de un an, cât a alăptat, soția lui Marius Moga nu a făcut efort fizic și nu a ținut nicio dietă, ba chiar a avut un regim bazat pe multe calorii, de când a trecut-o pe micuță pe mâncare diversificată, Bianca s-a apucat de sport. Din nefericire, rezultatele întârzie să apară. Dovadă stau ultimele imagini cu Bianca Lăpuște unde este evident că blonda nu a reușit să slăbească prea mult.

bianca lapuste si marius moga

Soția lui Marius Moga nu reușește nici cu sport

Ce-i drept, Bianca nu mai are kilogramele din ultima lună de sarcină, însă nici nu se poate lăuda că a revenit la formele cu care l-a cucerit pe Moga. Să ne reamintim că în momentul în care s-a cuplat cu Marius Moga, blonda, știristă la vremea respectivă, avea un corp tras prin inel, așa că nimeni nu se aștepta ca sarcina să o schimbe atât de mult. Se pare însă că nici exercițiile cardio pe care le face de ceva vreme, nici regimul alimentar din ultima perioadă, nu dau rezultate în cazul ei.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.