În urma descinderilor de la sfârşitul lunii mai, oamenii legii au descoperit că produsele furate din hipermarketuri erau vândute la negru mai multor restaurante, carmangerii, dar şi către persoane fizice. La mijloc ar fi vorba despre evaziune fiscală cu carne de vită, în sensul că şoferii păstrau în mod ilegal 25% din cantitatea de carne pe care o aveau de livrat şi o vindeau la negru, în diverse restaurante şi magazine. În urma anchetei au fost  arestate cinci persoane şi cercetarea a fost extinsă inclusiv asupra clienţilor care cumpărau, fără acte, carnea furată. În acest mod, ofiţerii specializaţi în investigarea fraudelor au descoperit că 3% din marfă a fost achiziţionată de reprezentanţii restaurantului “La mişto”, actualul “Taverna”, al lui Florin Călinescu, situat în sectorul 4 al Capitalei.
Prejudiciul total în acest caz este estimat la 1,4 milioane de euro. Anchetatorii susţin că suspecţii ar făceau parte dintr-o reţea de evazionişti. Procurorii au audiat până în prezent 15 persoane în acest dosar, oamenii legii confiscând trei tone de carne de vită depozitată în casa unuia dintre suspecţi, în localitatea ilfoveană Popeşti- Leordeni.

Localul actorului e plin de microbişti

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Contactat telefonic de reporterii ziarului Libertatea, Florin Călinescu părea foarte relaxat: “Un patron comandă, nu se ocupă de achiziţionarea de mărfuri, angajaţii fac acest lucru, se ocupă să aducă cele mai bune produse ca restaurantul să aibă clientelă. Nu ştiu nimic despre ce-mi povestiţi, pe mine nu m-a chemat Poliţia, nu ştiu de unde se aducea marfa, dacă factura este în regulă şi are etichetă nu stă nimeni să verifice provenienţa, important este să fie proaspătă. Nu am avut niciodată reclamaţii, avem clienţi, vă spun sincer că pe la restaurant mai trec o dată pe lună, ca să mănânc papanaşi. Orice patron are directori de marketing, şef de sală, bucătarşef, om pe achiziţii, deci o mulţime de angajaţi”, ne-a declarat Florin Călinescu
. Fostul restaurant “La mişto” şi-a schimbat de ceva ani denumirea în “Taverna lui Florin Călinescu,” e aranjat în stil englezesc şi pare un loc ideal pentru microbişti. Actorul figurează doar cu numele, în prezent el ocupându- se, de la A la Z, de noul restaurant situat în zona Piaţa Presei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
FANATIK.RO
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI