Cântăreața a dezvăluit în revista VIVA! din iulie că va fi din nou mamă. Vedeta a visat noaptea că va avea băiat, iar a doua zi i-a fost confirmat de la clinică sexul bebelușului. Ea va intra în luna a cincea de sarcină, iar burtica este destul de proeminentă.

“Arătam așa când eram în șase luni și jumătate cu Sofia. Sarcinile sunt total diferite. Dacă la prima nu am avut nicio problemă, acum a fost o perioadă foarte grea. În primele 3 luni și jumătate am avut stări de vomă, arsuri, dureri de stomac. Biscuiții nu îmi lipseau din buzunare, aveam și la capul patului când mă trezeam noaptea și îmi era rău. În acea perioadă nu puteam să mănânc decât carbohidrați. Am luat în greutate patru kilograme. Mă simt mult mai bine, am trecut de stările acelea”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bănică.

REVISTA VIVA!

În toamna anului trecut, vedeta a început un tratament pentru coborârea nivelului de prolactină. O dată reglate funcții organismului, cântăreața a crezut, inițial, că stările ciudate cu care se confrunta erau efectele medicamentației, însă în februarie a descoperit că erau de fapt primele semne de sarcină.

Ca o adevărată profesionistă, vedeta și-a onorat cu brio toate contractele, deși nu se afla în cea mai bună formă, iar simptomele sarcinii i-au produs un real disconfort.

ANDREEA BANICA_SOFIA_LUCIAN MITREA

Cum a primit Sofia vestea că va avea un frățior

Andreea Bănică și Lucian Mitrea au preferat ca fetița lor să afle vestea abia ieri. “Am vrut să știm doar noi, să fim siguri că e ok. Sofia s-a bucurat când i-am spus, a pus mâna pe burtică, e fericită. Mi-a făcut program să mă odihnesc și ce am voie să mănânc, este foarte grijulie. Vom merge împreună să cumpărăm cărucior și alte lucruri pentru bebeluș. Mă voi consulta cu ea și cu Lucian la alegerea numelui”, ne-a dezvăluit, bucuroasă, Andreea Bănică. Vedeta va aduce pe lume un băiețel în luna noiembrie.

FOTO: VIVA! / Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.