EXCLUSIV! Mărturie din INFERN. Un CELEBRU PREZENTATOR TV povesteşte cum A TRĂIT 51 de zile cu FRICA MORŢII, pentru A SALVA 33 de ROMÂNI
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un interviu acordat Libertatea, Christian Sabbagh povesteşte cum a ajuns de la pupitrul ştirilor în infernul traficanţilor de arme şi de oameni, cum a transformat un demers jurnalistic într-o operaţiune de salvare, vorbeşte despre pericole, speranţe, dar şi despre temerile şi gesturi pline de duioşie făcute de familia sa.
Cum aţi aflat de cazul românilor din Libia?
Am fost contactat pe pagina mea de Facebook de o doamnă, Maria Dinu. Îmi spunea că situaţia soţului ei şi a celorlalţi români era dramatică, după luni de chin, vreme în care n-au fost plătiţi. Pentru că nu au mai suportat situaţia, muncitorii s-au răsculat împotriva angajatorului libian. Nu ştia de ce poate fi în stare angajatorul, se putea întâmpla orice cu ei. Doamna îmi spunea că a apelat la toate televiziunile, ziarele, cazul era mediatizat, dar nimeni nu găsise o rezolvare situaţiei.
Aţi încercat să sesizaţi autorităţile de la noi?
Autorităţile fuseseră sesizate cu cinci luni înainte, toată lumea ştia despre acest caz, Ministerul de Externe făcea comunicări săptămânal. „Avem muncitori reţinuţi în Libia, mai sunt câţiva acolo şi trebuie să-i eliberăm pe toţi” - spunea acum câteva luni într-o conferinţă de presă Ministrul de Externe Titus Corlăţean.
Ce v-au povestit oamenii când v-aţi întâlnit prima dată? Care erau condiţiile în care aceşti oameni erau obligaţi să muncească?
Plângeau. Mă vedeau ca pe un salvator, se agăţau de mine, eram practic ultima lor speranţă. Mă implorau să fac ceva, să-i ajut prin demersurile noastre jurnalistice. A fost o imagine foarte dură să vezi oameni de vârsta părinţilor noştri, bunicilor noştri, plângând. Mărturiile lor erau zdrobitoare, în sensul că neavând bani trebuiau să caute prin gunoaie, să se ducă la un magazin de la 2 kilometri distanţă şi să aştepte ca patronul să arunce mâncarea expirată ca apoi ei să o consume. Oricând în acel campus se putea declanşa o epidemie. Gândiţi-vă că în Libia temperatura şi umiditatea sunt foarte ridicate, ca atare ca să nu te deshidratezi ai nevoie de apă. Oamenii aceştia nici măcar apă potabilă nu aveau.
Care este cea mai impresionantă poveste dintre cele ale românilor pe care i-aţi ajutat?
M-a impresionat povestea unui bătrân şi cred că fiica mea, Iasmina, a surprins cel mai bine momentul. În sensul că, aşa acum a înţeles ea toată această operaţiune mi-a zis că „a văzut un tătăiţă plângând şi tati i-a promis că o să facă tot posibilul să-l aducă acasă”. Fiecare om din cei 33 are o poveste dramatică, nimeni nu a plecat de bine din ţara lui, să ne înţelegem, oamenii aceştia şi-au căutat de lucru în România, să nu credeţi că au mers acolo să strângă averi. Când stai într-un oraş ca Olteniţa, unde nu mai există fabrici, nu mai există nimic, ce să facă oamenii? Cu ce să-şi întreţină familia? Soţia domnului despre care vă ziceam e paralizată de 8 ani, au un copil care nu-şi găseşte serviciu, trebuia să facă ceva. Disperarea te împinge să te duci oriunde.
Care a fost cel mai periculos moment cu care v-aţi confruntat în timpul operaţiunii de salvare?
Au fost foarte multe momente dramatice, cumplite, gândiţi-vă că acolo nu ai siguranţă nici în casă. Aţi văzut bine, ştirile care vin din zona aceea sunt înspăimântătoare. Pericolul a fost permanent cât am stat pe teritoriul libian, nu cred că o secundă am fost în siguranţă. La nici o săptămână după ce am încheiat această anchetă, am aflat că, de fapt, de prezenţa mea acolo se ştia de când a aterizat avionul. Cineva, de aici din România, îi informa. Sigur, eu nu sunt genul de jurnalist care să plece cu capul înainte, fără să aibă un plan, fără să aibă contacte, fără relaţii. Aici a fost care pe care, cine are mai multe relaţii, persoane influente. Ăsta a fost norocul nostru.
Ce se întâmpla în tot acest timp în ţară, în familia Sabbagh?
La plecare, soţia mea n-a vrut să-mi arate, adică nu era nici tristă, nici veselă, încerca pentru Iasmine să arate ca este o femeie puternică. Îmi amintesc şi acum că la despărţire avea lacrimi în ochi. Amândoi am încercat să trecem peste acest moment. Iasmine mi-a dat o poză cu ea de când era bebeluş, avea un presentiment. Pe tot parcursul drumului, mă uitam la poză şi mă gândeam de ce mi-a dat poza aceea. Bona îmi spunea că soţia mea plângea pe ascuns ca să nu o vadă Iasmine, butona posturile TV arăbeşti, doar, doar o primi o veste. Nu puteam să o sun mereu pentru că reţeaua de telecomunicaţii din Libia nu prea funcţiona.
Cum le-ai spus soţiei şi fiicei despre ce ai de gând să faci şi cum au primit ele decizia ta?
Luiza mă ştie de atâţia ani, ştie că acesta e oxigenul meu. Nu pot să rămân nepăsător când văd o dramă, ştia ce aluat am. Îi povesteam şi era mândră, ştia că am luat contact cu familiile, eram marcat de ceea ce trăiau.
Care a fost cea mai mare temere pe care ai avut-o în toată această perioadă?
Cea mai mare temere am avut-o în ce-l priveşte pe cameramanul meu, Bogdan Dumitru. E tânăr, are 30 de ani, era prima lui ieşire şi nu ştiam cum va reacţiona, mai ales într-o zonă de conflict. Aveam foarte mult de filmat cu camera ascunsă, iar acolo îţi asumi un risc mare să mergi pe stradă, dar să mai ai şi o cameră de filamt la tine. Totul depindea de el! În piaţa unde se vindeau arme încercam să-l îmbărbătez să nu clacheze pentru că de el depindea totul. O singură eroare de-a lui ne-ar fi costat mult pe toţi. Acei indivizi comercianţi s-ar fi prins că suntem echipă de televiziune, mai ales că eu mă interesam de arme, dar nu cumpărăm niciuna, era suspect. Îl apreciez că a avut curaj, şi-a păstrat firea şi asta ne-a salvat.
Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a intermediat traficul de persoane către Libia?
Se pare că sunt mai mulţi indivizi, sunt fugiţi în Libia, la loc sigur. Curios e faptul că au mai dus şi alţi muncitori. Am obţinut o înregistrare, probabil aţi văzut-o, ei s-au dus în Libia să facă presiune asupra muncitorilor, să-i convingă, să le schimbe contractele, să le dea nişte bani să nu vină în ţară. Erau conştienţi că odată ce vor ajunge în România, vor fi audiaţi pentru că există un dosar de trafic de persoane, mărturiile lor sunt foarte importante în acest dosar. Încercau să-i convingă să nu vină în ţară, să rămână acolo şi le promitea el marea cu sarea. La un moment dat, le ziceau că sunt foarte puternici, că au relaţii sus puse şi că „imi vor închide emisiunea”. Până să-mi închidă emisiunea, le-am transmis un mesaj şi i-am arătat cum se plimbă prin Tripoli, cum intră prin restaurante, ce legături au prin Libia...; ar trebui să le dea de gândit serios.
Aţi primit vreo reacţie din partea autorităţilor libiene?
Nu! Câţiva din Asociaţia Libiano-Română erau nervoşi că, vezi Doamne, lucrurile nu ar sta aşa, că speriem lumea. Noi în periplul nostru prin Tripoli am cunoscut o mulţime de oameni admirabili, permanent le-am mulţumit pentru sprijinul acordat. Am vizitat televiziuni de-ale lor, am participat la un festival dedicat copiilor. Oamenii din Libia încearcă să revină la o viaţă normală şi evident căm am surprins şi acele imagini. Am luat interviuri unor oameni care au participat efectiv la Revoluţie, au reuşit să schimbe un dictator care timp de 42 de ani le-a condus destinele. Libia e o ţară în tranziţie care se arată ca o piaţă deschisă pentru investitori, cazul prezentat de noi e unul izolat, nu putem generaliza situaţia prezentată de noi la nivelul întregului popor. Dar traficul de persoane e real, şi deja în perioada aceasta au mai fost mediatizate două cazuri, cel al muncitorilor ţinuţi sclavi în Irak şi cel al muncitorilor români din Portugalia. Noi am tras un semnal de alarmă în legătură cu un fenomen şi ne dorim ca oamenii să înţeleagă la ce pericole se expun când aleg să plece într-o astfel de ţară.
Cât a durat operaţiunea şi care sunt costurile estimative pe care aceasta le-a implicat?
Toată operaţiunea a durat 51 de zile. 51 de zile de teroare. Nu ştiu să spun care au fost costurile, nici nu cred că e foarte importantă această informaţie, mai de preţ e faptul că ei au ajuns în siguranţă acasă.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
