EXCLUSIV! Mărturie din INFERN. Un CELEBRU PREZENTATOR TV povesteşte cum A TRĂIT 51 de zile cu FRICA MORŢII, pentru A SALVA 33 de ROMÂNI

Comentează

Într-un interviu acordat Libertatea, Christian Sabbagh povesteşte cum a ajuns de la pupitrul ştirilor în infernul traficanţilor de arme şi de oameni, cum a  transformat un demers jurnalistic într-o operaţiune de salvare, vorbeşte despre pericole, speranţe, dar şi despre temerile şi gesturi pline de duioşie făcute de familia sa.

Cum aţi aflat de cazul românilor din Libia?

Am fost contactat pe pagina mea de Facebook de o doamnă, Maria Dinu. Îmi spunea că situaţia soţului ei şi a celorlalţi români era dramatică, după luni de chin, vreme în care n-au fost plătiţi. Pentru că nu au mai suportat situaţia, muncitorii s-au răsculat împotriva angajatorului libian. Nu ştia de ce poate fi în stare angajatorul, se putea întâmpla orice cu ei. Doamna îmi spunea că a apelat la toate televiziunile, ziarele, cazul era mediatizat, dar nimeni nu găsise o rezolvare situaţiei.

Aţi încercat să sesizaţi autorităţile de la noi?

Autorităţile fuseseră sesizate cu cinci luni înainte, toată lumea ştia despre acest caz, Ministerul de Externe făcea comunicări săptămânal. „Avem muncitori reţinuţi în Libia, mai sunt câţiva acolo şi trebuie să-i eliberăm pe toţi” -  spunea acum câteva luni într-o conferinţă de presă Ministrul de Externe Titus Corlăţean.

Ce v-au povestit oamenii când v-aţi întâlnit prima dată? Care erau condiţiile în care aceşti oameni erau obligaţi să muncească?

Plângeau. Mă vedeau ca pe un salvator, se agăţau de mine, eram practic ultima lor speranţă. Mă implorau să fac ceva, să-i ajut prin demersurile noastre jurnalistice. A fost o imagine foarte dură să vezi oameni de vârsta părinţilor noştri, bunicilor noştri, plângând. Mărturiile lor erau zdrobitoare, în sensul că neavând bani trebuiau să caute prin gunoaie, să se ducă la un magazin de la 2 kilometri distanţă şi să aştepte ca patronul să arunce mâncarea expirată ca apoi ei să o consume. Oricând în acel campus se putea declanşa o epidemie. Gândiţi-vă că în Libia temperatura şi umiditatea sunt foarte ridicate, ca atare ca să nu te deshidratezi ai nevoie de apă. Oamenii aceştia nici măcar apă potabilă nu aveau.

Care este cea mai impresionantă poveste dintre cele ale românilor pe care i-aţi ajutat?

M-a impresionat povestea unui bătrân şi cred că fiica mea, Iasmina, a surprins cel mai bine momentul. În sensul că, aşa acum a înţeles ea toată această operaţiune mi-a zis că „a văzut un tătăiţă plângând şi tati i-a promis că o să facă tot posibilul să-l aducă acasă”. Fiecare om din cei 33 are o poveste dramatică, nimeni nu a plecat de bine din ţara lui, să ne înţelegem, oamenii aceştia şi-au căutat de lucru în România, să nu credeţi că au mers acolo să strângă averi. Când stai într-un oraş ca Olteniţa, unde nu mai există fabrici, nu mai există nimic, ce să facă oamenii? Cu ce să-şi întreţină familia? Soţia domnului despre care vă ziceam e paralizată de 8 ani, au un copil care nu-şi găseşte serviciu, trebuia să facă ceva. Disperarea te împinge să te duci oriunde.

Care a fost cel mai periculos moment cu care v-aţi confruntat în timpul operaţiunii de salvare?

Au fost foarte multe momente dramatice, cumplite, gândiţi-vă că acolo nu ai siguranţă nici în casă. Aţi văzut bine, ştirile care vin din zona aceea sunt înspăimântătoare. Pericolul a fost permanent cât am stat pe teritoriul libian, nu cred că o secundă am fost în siguranţă. La nici o săptămână după ce am încheiat această anchetă, am aflat că, de fapt, de prezenţa mea acolo se ştia de când a aterizat avionul. Cineva, de aici din România, îi informa. Sigur, eu nu sunt genul de jurnalist care să plece cu capul înainte, fără să aibă un plan, fără să aibă contacte, fără relaţii. Aici a fost care pe care, cine are mai multe relaţii, persoane influente. Ăsta a fost norocul nostru.

Ce se întâmpla în tot acest timp în ţară, în familia Sabbagh?

La plecare, soţia mea n-a vrut să-mi arate, adică nu era nici tristă, nici veselă, încerca pentru Iasmine să arate ca este o femeie puternică. Îmi amintesc şi acum că la despărţire avea lacrimi în ochi. Amândoi am încercat să trecem peste acest moment.  Iasmine mi-a dat o poză cu ea de când era bebeluş, avea un presentiment. Pe tot parcursul drumului, mă uitam la poză şi mă gândeam de ce mi-a dat poza aceea. Bona îmi spunea că soţia mea plângea pe ascuns ca să nu o vadă Iasmine, butona posturile TV arăbeşti, doar, doar o primi o veste. Nu puteam să o sun mereu pentru că reţeaua de telecomunicaţii din Libia nu prea funcţiona.

Cum le-ai spus soţiei şi fiicei despre ce ai de gând să faci şi cum au primit ele decizia ta?

Luiza mă ştie de atâţia ani, ştie că acesta e oxigenul meu. Nu pot să rămân nepăsător când văd o dramă, ştia ce aluat am. Îi povesteam şi era mândră, ştia că am luat contact cu familiile, eram marcat de ceea ce trăiau.

Care a fost cea mai mare temere pe care ai avut-o  în toată această perioadă?

Cea mai mare temere am avut-o în ce-l priveşte pe cameramanul meu, Bogdan Dumitru. E tânăr, are 30 de ani, era prima lui ieşire şi nu ştiam cum va reacţiona, mai ales într-o zonă de conflict. Aveam foarte mult de filmat cu camera ascunsă, iar acolo îţi asumi un risc mare să mergi pe stradă, dar să mai ai şi o cameră de filamt la tine. Totul depindea de el! În piaţa unde se vindeau arme încercam să-l îmbărbătez să nu clacheze pentru că de el depindea totul. O singură eroare de-a lui ne-ar fi costat mult pe toţi. Acei indivizi comercianţi s-ar fi prins că suntem echipă de televiziune, mai ales că eu mă interesam de arme, dar nu cumpărăm niciuna, era suspect. Îl apreciez că a avut curaj, şi-a păstrat firea şi asta ne-a salvat.

Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a intermediat traficul de persoane către Libia?

Se pare că sunt mai mulţi indivizi, sunt fugiţi în Libia, la loc sigur. Curios e faptul că au mai dus şi alţi muncitori. Am obţinut o înregistrare, probabil aţi văzut-o, ei s-au dus în Libia să facă presiune asupra muncitorilor, să-i convingă, să le schimbe contractele, să le dea nişte bani să nu vină în ţară. Erau conştienţi că odată ce vor ajunge în România, vor fi audiaţi pentru că există un dosar de trafic de persoane, mărturiile lor sunt foarte importante în acest dosar. Încercau să-i convingă să nu vină în ţară, să rămână acolo şi le promitea el marea cu sarea. La un moment dat, le ziceau că sunt foarte puternici, că au relaţii sus puse şi că „imi vor închide emisiunea”. Până să-mi închidă emisiunea, le-am transmis un mesaj şi i-am arătat cum se plimbă prin Tripoli, cum intră prin restaurante, ce legături au prin Libia...; ar trebui să le dea de gândit serios.

Aţi primit vreo reacţie din partea autorităţilor libiene?

Nu! Câţiva din Asociaţia Libiano-Română erau nervoşi că, vezi Doamne, lucrurile nu ar sta aşa, că speriem lumea. Noi în periplul nostru prin Tripoli am cunoscut o mulţime de oameni admirabili, permanent le-am mulţumit pentru sprijinul acordat. Am vizitat televiziuni de-ale lor, am participat la un festival dedicat copiilor. Oamenii din Libia încearcă să revină la o viaţă normală şi evident căm am surprins şi acele imagini. Am luat interviuri unor oameni care au participat efectiv la Revoluţie, au reuşit să schimbe un dictator care timp de 42 de ani le-a condus destinele.  Libia e o ţară în tranziţie care se arată ca o piaţă deschisă pentru investitori, cazul prezentat de noi e unul izolat, nu putem generaliza situaţia prezentată de noi la nivelul întregului popor.  Dar traficul de persoane e real, şi deja în perioada aceasta au mai fost mediatizate două cazuri, cel al muncitorilor ţinuţi sclavi în Irak şi cel al muncitorilor români din Portugalia. Noi am tras un semnal de alarmă în legătură cu un fenomen şi ne dorim ca oamenii să înţeleagă la ce pericole se expun când aleg să plece într-o astfel de ţară.

Cât a durat operaţiunea şi care sunt costurile estimative pe care aceasta le-a implicat?

Toată operaţiunea a durat 51 de zile. 51 de zile de teroare. Nu ştiu să spun care au fost costurile, nici nu cred că e foarte importantă această informaţie, mai de preţ e faptul că ei au ajuns în siguranţă acasă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză