Mitică Popescu, unul dintre numele grele ale scenei artistice din țara noastră, a venit să-i aducă iun omagiu celei care a fost marea doamnă a teatrului de revistă românesc, Stela Popescu, care a încetat din viață joi, 23 noiembrie 2017.
Îmbrăcat în negru, Mitică Popescu, în vârstă de 80 de ani, a înfruntat vremea friguroasă din Bucureșți și a mers la Teatrul Constantin Tănase, acolo unde este depus trupul neînsuflețit al Stelei Popescu, cea în urma căreia a rămas o fată adoptată, Doinița Maximilian.
Cu un buchet de flori albe, reputatul actor a fost copleșit de durere, pe chipul său citindu-se tristețea imensă provocată de pierderea unei bune prietene și colege de generație.
„Din păcate, ne-a părăsit încă o mare doamnă a teatrului românesc, care a înveselit sute de mii de oameni, a jucat în sute de spectacole. Probabil a obosit și acum ne-a părăsit să se odihnească puțin. Dumnezeu să o odihnească, condoleanțe familiei și celor care au iubit-o cu adevărat”, le-a spus Mitică Popescu celor prezenți.
La Teatrul Constantin Tănase, acolo unde este depus trupul neînsuflețit al Stelei Popescu, zeci de oameni s-au îmbulzit pentru a-i aduce un omagiu celei care, ani la rând, le-a adus zâmbete pe chip și în case, unde o urmăreau cu sufletul la gură în fața micilor ecrane.
Citește și: Ce pensie avea Stela Popescu. Câți bani lua după mai bine de jumătate de secol pe scenă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_06c5c41d81efd8e3094c9b0ea1ea554b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_2b978e52d35d53dd64c2c3afaf44b0ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5be22422ea597fcf95800b5e51037f6b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a227ff0ec8b0211a338ec2fab3cf3766.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3917c7917290d238f7ae4869830eb9dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7d93ae36934f43a225ee4ed36265b80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)