Bruneta a decis anul trecut să facă o schimbare în ceea ce privește viața profesională. După ani buni în care a avut statutul de patroană a unui renumit restaurant din Capitală, Patrizia s-a hotărât să își delege asociatul și cu responsabilitățile ei. Cu toate că localul mergea bine, italianca și-a restabilit prioritățile profesionale. Iar decizia luată i-a adus venituri serioase.

“Eu am avut restaurant din 98, mereu am lucrat în bucătărie. Din cauza foarte multor evenimente, pentru că lucrez pentru botezuri, nunți, fac meniuri în toată țara, am renunțat la restaurant. Este o activitate foarte frumoasă, dar trebuie să stai acolo, să meargă bine de dimineața până seara și nu mai aveam timp. Am renunțat la local, în urmă cu aproape un an, pe 17 decembrie 2016. Eram acționară și am vândut acțiunile, pentru că am mai avut un program în televiziune”, a declarat, pentru Libertatea, Patrizia Paglieri.

Ea se implica nu numai în pregătirea specialităților culinare cu care își întâmpina clienții în restaurant, ci obișnuia să mai meargă și la piață să aleagă personal diverse produse, cu toate că avea furnizori care îi livrau alimente de calitate.

Revine din primăvară la Pro TV

EXCLUSIV / Chef Patrizia și-a vândut restaurantul și face bani din nunți și  botezuri!

Chef Patrizia Paglieri recunoaște că apariția sa la show-ul culinar de la Pro TV i-a adus un plus de celebritate. “E adevărat, tot ce s-a întâmplat după, a fost numai de bine, foarte frumos. La restaurant și în ceea ce privește lumea cu care am lucrat, nu prea s-a schimbat ceva, clientela era aceeași. În schimb am fost cunoscută peste tot. Înainte eram cunoscută prin București, nu mi se întâmpla să merg la Iași sau la Timișoara să mă recunoască lumea pe stradă. E o senzație foarte frumoasă”, a recunoscut ea.

Pe lângă serviciile culinare pe care le oferă la evenimente, Patrizia are contracte de exclusivitate cu diverse firme și va reveni pe sticlă din primăvară.  “Am filmat 3 luni, Pro TV va avea un program care se va difuza din februarie – martie. Mai lucrez cu nutriționistul GianLuca Mech, am slăbit 5 kilograme cu dieta lui, mă duc și un pic la sală ”, ne-a povestit bruneta.

Citeste si:

Motivul pentru care chef Patrizia Paglieri poartă numai haine negre. L-a dezvăluit chiar ea | FOTO

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
IREAL! Florin Zamfirescu, despre divorțul de Cătălina Mustață: ‘Consuma alcool și făcea urât’
Playtech.ro
IREAL! Florin Zamfirescu, despre divorțul de Cătălina Mustață: ‘Consuma alcool și făcea urât’
Răzbunarea migranților. Șoferii europeni râd de vizele pe 3 luni oferite de britanici: Își bat joc de noi. Să iasă singuri din rahatul în care au intrat
Observatornews.ro
Răzbunarea migranților. Șoferii europeni râd de vizele pe 3 luni oferite de britanici: Își bat joc de noi. Să iasă singuri din rahatul în care au intrat
Horoscop 29 septembrie 2021. Fecioarele ar fi bine să fie ele cele care oferă un exemplu pozitiv celor din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2021. Fecioarele ar fi bine să fie ele cele care oferă un exemplu pozitiv celor din anturajul apropiat
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Știrileprotv.ro
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix