EXCLUSIV/Teo și Maia, o echipă imbatabilă! Mama: “Nu e nimeni tiran!” Fiica: “Suntem rezonabile, între noi e o chimie puternică!”

Comentează
Teo Trandafir și Maia se înțeleg din priviri, se susțin reciproc, se consultă, iar legătura mamă-fiică este una solidă. Fiica ei adoptată a început liceul și nici lui Teo Trandafir nu îi vine să creadă cât de repede zboară timpul și că Maiaeste deja adolescentă. Teo Trandafir a fost însoțită, zilele trecute, la petrecerea Kanal D de lansare a grilei de toamnă de Maia. Fiica ei este o domnișoară frumoasă și inteligentă, cu care vedeta TV se mândrește. Din această toamnă, Maia este elevă la un liceu privat din Capitală.   “Nu mi-am dat seama, pentru că văzând-o în fiecare zi, chiar nu am realizat! Dar la un moment dat, când mi-a spus că începe școala, ceea ce nu prea mă interesa pentru că ea știe unde să se ducă, știe ce are de făcut și e un om foarte responsabil, am zis: Așa, și? Păi ar fi cazul să încercăm să mai trecem și noi pe la școală în prima zi că sunt la liceu! Trebuie să recunoaștem că am fost printre singurii părinți care am venit”, ne-a povestit vedeta Kanal D. “Da, da, pentru că la liceul acesta copiii au fost învățați să se desprindă de părinți, până la urmă pe termen lung asta este ideea”, a adăugat Maia. Maia: “Mama este într-adevăr o persoană lângă care vrei să stai”  Maia este o adolescentă fără fițe, bine educată, e conștientă de celebritatea mamei sale, însă acest aspect nu i-a schimbat în niciun fel comportamentul. Pentru ea Teo este doar mama, femeia care o înconjoară cu iubire și bunătate. Cum e să fii fata lui Teo Trandafir?  “Sunt într-adevăr beneficii, dar sunt și părți negative, pe care dacă știi să le privești, tot părți pozitive sunt. Știi că este atât de deschisă și atât de plăcută și atât de prietenoasă, nu ai cum să nu te bucuri. Micile răutăți sunt aceleași întotdeauna, spune X una, spune Y alta, dar niciodată nu am pus la suflet, pentru că știu ce fel de om este, ce caracter are și știu că niciodată nu poate schimba nimeni părerea nici mie, nici lumii care chiar o cunoaște, bunătatea care este în ea, toată fericirea și energia pe care le emană. Este într-adevăr o persoană lângă care vrei să fii”, a declarat, pentru Libertatea, Maia.    Cum era Teo Trandafir în liceu Cu această ocazie, am provocat-o pe îndrăgita prezentatoare TV să ne povestească despre perioada liceului. “Țin minte că am făcut un liceu foarte strict, era spartan pe atunci, eram cumva batjocoriți de ceilalți copii din oraș, dar simțeam respectul lor : Aaa, ăștia de la Bastilia, voi, pușcăriașii! Dar, dacă intrai la liceul acela, erai limpede considerat printre elite și eram obligați să purtăm ecusoane oriunde am fi umblat și ne făcea mare plăcere, mi-aduc aminte exact și numărul ecusonului pe care încă îl am. Asta cu petrecerile nu aș putea să spun că m-a pasionat neapărat, pentru că muzica tare mă obosește și m-a obosit întotdeauna și am regăsit același lucru la fii-mea. Noi găsim alte modalități de a ne distra: ne uităm la filme, râdem, ascultăm muzică”, a declarat, pentru Libertatea, Teo Trandafir. Secretul relației armonioase mamă-fiică Teo Trandafir recunoaște că ea și Maia și-au stabilit niște reguli de conviețuite, dar care nu sunt bătute în cuie. „Ora de venit acasă, după părerea mea, cred că ar trebui să o stabilim împreună, că nu e nimeni tiran să zică: Ești acasă la ora 7.00, dacă am plecat de acasă la 6.15. Adică e urât!”, a subliniat vedeta Kanal D. Completarea a venit rapid din partea fiicei sale:   Suntem două persoane rezonabile, care găsesc un punct comun și acolo unde e greu, adică astăzi las eu de la mine, mâini mai lași tu de la tine, mai las eu, mai lași tu și ajungem undeva până la urmă. E o chimie din asta foarte puternică”, a conchis Maia.   Spusele ei au fost întărite de o situație care le-a lăsat fără replică, în momentul în care au constatat că amândouă aveau fix aceeași preocupare, fără să discute în prealabil. “Am gândit în același timp că trebuie să dăm un număr de telefon unei anumite persoane, eu mă gândeam să nu cumva să o pun pe Maia într-o situație nu știu cum, ea se gândea să nu mă pună pe mine într-o situație și ne-am uitat una la cealaltă și ne-am dat seama că numărul de telefon trebuia să ajungă la persoana respectivă care să ne poată căuta, deci detalii care sunt destul de înspăimântătoare așa când te gândești la ele”, a conchis Teo Trandafir  Foto: Facebook Citeste si: Prima zi de liceu pentru fiica lui Teo Trandafir | VIDEO 
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
20:07
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
Reportaj
20:00
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
18:42
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
17:50
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Sorin Grindeanu a cerut PNL și UDMR un Guvern cu care „să trecem peste această perioadă” și o evaluare după 6 luni
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:14
Dominic Fritz vrea la guvernare după discuţia cu premierul desemnat Luca Niculescu, altfel cere alegeri anticipate
Ultimele știri
21:35
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
21:14
Atac cibernetic în sute de supermarketuri din Franța: frigiderele s-au încălzit până la 50 de grade, pagube de milioane de euro
20:53
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
20:48
Ameninţarea rusă este de durată și va continua chiar și în cazul opririi războiului din Ucraina, din cauza scopului lui Vladimir Putin, avertizează șeful unui serviciu secret
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
12:14
Virgil Ianțu, reacție după discursul lui Mugur Mihăescu din Parlament: „Este revoltător”
14:09
Trei șoferi români au rămas în weekend fără mașinile de peste 81.000 de euro. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
18:19
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
15:00
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
14:00
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
13:36
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
13:14
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
19:41
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
19:00
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
16:47
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
15:00
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru