Proaspăt însurat, Florin Vasilică vrea să se bucure atât de mult cât poate de noua sa familie, încercând să treacă peste necazurile pe care susține că propria mamă i le-a provocat. Fiul celebrului artist popualar Liviu Vasilică a declarat în emisiunea Happy Hour, prezentată de Cătălin Măruță, că mama sa a încercat să scoată profit de pe urma sa. Ba chiar, conform spuselor acestuia, i-ar fi furat și banii care i s-ar fi cuvenit, acuzând-o că ar fi ”capabilă să-l vândă și pe Liviu Vasilică mort pentru beneficii”.
În 2008 era să mor, nu am spus nimănui pentru că nu am vrut să îi speri. Am revenit la meseria mea apoi. În momentele acelea, mama mea îmi fura banii, încasa drepturile care mie mi se cuveneau. Sora mea este singura persoană care mi-a mai rămas de la tata, o iubesc enorm. Eu nu vreau ca lumea să înţeleagă că vreau bani de pe urma tatălui meu. Din momentul în care el a dispărut, mama mea a vrut să acapareze totul. Mama este dispusă să-l vândă pe tata şi mort, doar pentru beneficii”, a declarat Florin Vasilică la Happy Hour.

Cine sunt Florin și Liviu Vasilică?

Florin Vasilică este fiul lui Liviu Vasilică, artistul din Teleorman care a murit în octombrie 2004, din cauza unei boli crunte.De meserie medic pediatru, Liviu Vasilică a interpretat muzică folclorică românească din regiunea Teleormanului, Muntenia, lăsând moștenirea sa artistică fiului său, Florin.
Și-a început activitatea artistică de solist vocal de muzica populară încă din perioada studenției (1974-1980), clasându-se pe primul loc la toate etapele naționale ale Festivalurilor Artei Studențești, pentru originalitatea repertoriului și a stilului de interpretare. A debutat în cadrul emisiunii TV Tezaur folcloric de pe postul național TVR1. A făcut primele înregistrări la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.
Pasiunea pentru folclor l-a determinat să colecționeze costume populare autentice teleormănene, realizând, în numai câțiva ani, o bogată colecție care se află în prezent în patrimoniul Ansamblului de Cântece și Dansuri „Burnasul” din Alexandria.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.