Implicat în tot soiul de proiecte, Gabriel Coveșanu este mereu pe drumuri, așa că nu are prea mult timp pentru familie. Conștient de faptul că cei doi băieți au nevoie mare de el, prezentatorul TV îi cere partenerei sale să-i aducă la studio. Soția lui Cove se conformează imediat și, pe lângă fiul pe care-l au împreună, îl aduce și pe cel pe care Cove îl are dintr-o relație anterioară.
Gabriel Coveșanu are o familie frumoasă, pe care însă o ține destul de departe de ochii curioșilor. Zilele trecute însă, soția prezentatorului de la „Mă însoară mama” nu a mai așteptat weekend-ul pentru ca familia să fie completă, așa că i-a făcut o vizită chiar în platoul de filmăre pe care îl împarte cu Adela Popescu. Extrem de emoționat și mai ales de fericit, Cove le-a arătat celor doi fii locul unde vine zilnic la muncă și le-a făcut cunoștință cu colegii lui.
Cei mai mulți dintre colegii lui Cove o știau pe Florentina Coveșanu de pe site-urile de socializare, acolo unde Cove mai postează din când în când imagini cu ea și băieții săi. Chiar dacă oficial sunt căsătoriți de peste patru ani, cei doi soți s-au cunoscut în urmă cu 10 ani prin intermediul unor prieteni comuni, însă atunci fiecare era implicat într-o altă relație. Abia după ce prezentatorul de la „Vorbește lumea” a divorțat de mama lui Bogdan, fiul său cel mare, a început o relație cu Florentina. Chiar dacă între timp în viața actorului și-a făcut loc și Mihai Răzvan, fiul de aproape trei ani, Cove nu a făcut niciodată diferența între băieții lui și a încercat să petreacă cât mai mult timp cu fiecare dintre ei.