Geanta marca Asprey, de culoare neagră, a devenit repede cunoscută pentru că era preferata doamnei Thatcher, care o purta mai ales cu ocazia unor evenimente importante, precum întâlnirile cu preşedintele american de atunci, Ronald Reagan, sau liderul sovietic Mihail Gorbaciov.
"Doamna de Fier", supranumele dat de opinia publică lui Margaret Thatcher, a fost premier al Marii Britanii în perioada 1979-1990 şi şi-a donat poşeta pentru a fi licitată în scopuri caritabile la casa Christie's din Londra, iar unul dintre admiratorii doamnei a plătit nu mai puţin de 28.000 de euro pentru a avea obiectul de care ea nu se despărţea aproape niciodată.
Conform lordului Kenneth Baker, membru al cabinetului Thatcher între 1985 şi 1990, această poşetă “era arma secretă a doamnei de fier”. Pentru a-şi sublinia autoritatea, Margaret Thatcher îşi punea această geantă ostentativ pe birou, în timpul reuniunilor cabinetului.
La această licitaţie au mai fost vândute şi alte obiecte, printre care cronometrul cu care a fost măsurată performanţa atletului Roger Bannister, primul om care a alergat o milă în mai puţin de 4 minute (aproximativ 1,6 kilometri), dar şi obiecte care i-au aparţinut lui Eric Clapton sau patronului Formula 1 Bernie Ecclestone.
Suma totală obţinută după această licitaţie este de 402.100 de lire sterline.