În ciuda defectului său de vedere, cântăreţul s-a bucurat de fiecare moment al vieţii şi cu ajutorul optimismului său, al vocii sale speciale şi a faptului că era un băiat frumos a cucerit-o pe soţia lui Georgeta. Împreună au doi copii, George Daniel şi Luminiţa, însă
declaraţia lui în ceea ce-i priveşte pe aceştia este sfâşietoare: "Nu ştiu cum arată copiii mei".
Ajuns la o vârstă în care se bucură de fiecare moment al zilei cu zâmbetul pe buze, George Nicolescu recunoaşte că altfel i-ar fi fost viaţa dacă s-ar fi născut normal. "Am pierdut foarte mult că sunt orb", a declarat el cu tristeţe în voce, amintindu-şi de un moment în care compozitorul care l-a lansat a vrut să-l trimită la un festival în Veneţia, însă a fost refuzat brutal: "Ia-ţi orbul de aici şi du-te".
George Nicolescu şi Shift au lansat "Viaţa-i de vină" | VIDEO
"Nu sunt egal cu ceilalţi cântăreţi pentru că am acest handicap, dar uneori am demonstrat că pot mai mult", este declaraţia unui om puternic, care nu s-a lăsat niciodată învins de răutate sau de meschinărie.
George Nicolescu a debutat în 1970, în cadrul Festivalului "Tinereţe pe portativ" de la Cluj, unde a luat premiul I. Însă ceea ce l-a adus în atenţia publicului cu adevărat a fost piesa compusă de George Grigoriu, "Eternitate", devenind repede una dintre revelaţiile Cenaclului Flacăra, la începutul anilor '80.