Harrison Ford va avea un rol în „The Secret Life of Pets 2”. Actorul va debuta, astfel, în filmul de animaţie, cu acest rol în partea a doua a lungmetrajului ‘The Secret Life of Pets’. Prima parte, lansată pe ecrane în vara anului 2016, a fost considerată cel mai bun debut pentru un film de animaţie, cu încasări în weekendul de premieră de 103,2 milioane de dolari (875 de milioane de dolari în întreaga lume).
Prima parte a acestui film de animație a putu fi văzută și în cadrul proiectului CineParK, cinematograful în aer liber din Herăstrău, care s-a redeschide pe 11 august, anul trecut.
Tiffany Haddish, Patton Oswalt, Nick Kroll şi Pete Holmes s-au alăturat distribuţiei filmului ‘The Secret Life of Pets 2’, care va avea premiera în iunie 2019, cu un scenariu scris de Brian Lynch şi Chris Renaud (‘Despicable Me’) ca regizor, potrivit site-lui de specialitate Deadline, citat de Agerpres.
Kevin Hart, Jenny Slate, Eric Stonestreet şi Ellie Kemper, care şi-au împrumutat vocile personajelor din prima parte, vor fi prezenţi şi în acest sequel.
Filmul prezenta povestea lui Max, un terrier implicat în diferite aventuri prin New York după ce un nou animal de companie este adus acasă de stăpâna lui şi întreaga sa lume este dată peste cap.
Va fi cel de-al 11-lea film al studioului Illumination Entertainment, care a avut până acum încasări de 5,7 miliarde de dolari cu producţiile sale. Mult aşteptatul „Dr. Seuss’ The Grinch” va ajunge pe ecrane în noiembrie.
Harrison Ford este un actor cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmele din seria “Indiana Jones”, care au influențat arheologia.
Dar și în timpul liber este un om la fel de iubit de oameni, pe care îi ajută atunci când e cazul. Anul trecut, în noiembrie, Harrison Ford a salvat o femeie implicată într-un accident de mașină.
CITEȘTE ȘI… Ce avere a lăsat Avicii în urma lui. Moștenitorii săi vor fi foarte bogați