Inspirat de actor, un rapper de 40 de ani, C-Threex, a realizat o parodie muzicală, în care actorii principali sunt Mihai Bendeac şi Mikey Hash, ce, din prieteni au devenit duşmani.

„Eu sunt Mihai Bendeac, mai al dracu’ ca un drac / Toate personajele le-am personificat / Pe Fernando, pe Bănel, pe Solcanu, Iliescu / Pe Fuego, pe Cruduţa, pe Salam, pe Băsescu / Da, în puii mei, chiar nu am adversar / în divertisment sunt super-superstar”, sunt câteva dintre versurile parodiei.

De unde a început rivalitatea dintre Mihia Bendeac şi Mikey Hash

Mihai Bendeac şi Mikey Hash, care au realizat împreună câteva ediţii ale emisiunii de umor „iComedy”, au început un adevărat „război” pe Facebook.

Mihai Bendeac a dat tonul replicilor tăioase, acesta postând pe contul personal de Facebook un mesaj în care vorbea despre „ticăloşie”. Se pare că ceea ce l-a deranjat pe realizatorul TV a fost un alt mesaj al fostului partener de scenă, Mikey Hash, care a declarat că reprezentanţii Antena 1 au fost cei care l-au cooptat pentru emisiune. Această declaraţie l-a înfuriat pe Bendeac, care a povestit cum, de fapt, el este cel care l-a adus pe Mikey Hash la Antena 1, ba mai mult, i-a convins pe reprezentanţii trustului să îl accepte şi să-i ofere salariul dorit.

Reacţia lui Mikey Hash nu a întârziat să apară, acesta acuzându-l pe Bendeac că „a lăsat echipa baltă” şi că nu a fost un lider şi un coechipier suficient de bun, motiv pentru care nimeni nu l-a urmat Bendeac a pus punct acestui schimb de replici, într-un ultim mesaj în care îi atrăgea atenţia lui Mikey că „a acceptat ceva ce el a refuzat” din considerente profesionale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.