Ediţia de luni a matinalului „Fabrica Dementă” de la Radio 21 a fost dedicată norului de cenuşă care a dat peste cap mersul lucrurilor din întreaga lume. Orlando, Blaj, Bubanu şi Roxana, ajutaţi de ascultătorii lor, l-au botezat „Norică”, iar apoi au aflat de la câteva dintre vedete din România ce părere au ele despre acest personaj.
Multi talentatul Orlando, a intrat pe rând în pielea lui Ion Iliescu, Răzvan Ciobanu, Monica Columbeanu, Dan Negru, Emil Boc, Adrian Năstase, Sorin Oprescu şi Adrian Năstase şi astfel o ţară întreagă a ascultat cele mai intime gânduri ale lor despre Norică.
Ion Iliescu nu se sperie aşa uşor, cu atât mai mult cu cât el a povestit că „şi norul de mineri pe care l-am chemat eu la Bucureşti era tot cenuşiu”. Răzvan Ciobanu a analizat problema din punctul lui de vedere: „Norul ăsta chiar are picioare lungi, de manechin, dacă a ajuns aşa repede din Islanda la noi”, iar Monica Columbeanu a confirmat temerile lui Orlando, Blaj şi Bubanu: „Irinel nu ar fi văzut norul nici dacă s-ar fi învârtit în jurul candelabrului nostru din sufragerie”.
Pe de altă parte, vedeta de televiziune, Dan Negru, a regretat cel mai mult faptul că se afla în altă ţară în timp ce românii se luptau cu Norică. „Îmi pare rău că nu m-a prins în ţară...la cât de mult dau eu din mâini, sigur făceam curent şi-i schimbam traiectoria”, a declarat dezamăgit Dan.
Emil Boc şi Sorin Oprescu au analizat din perspective diferite apariţia lui Norică deasupra României. Premierul a declarat că se gândeşte să instaureze o taxă pentru toţi norii care nu sunt de producţie românească şi care vin în ţară să îngreuneze situaţia meteorologică, iar Primarul Capitalei a dezvăluit că „din cauza norului, lucrările la autostrada suspendată care se va afla la peste 10.000 m, se amână”.
Singurul care şi-ar fi dorit ca Norică să viziteze mai repede ţara noastră a fost Adrian Năstase, el mărturisind că „Era bun când eram în cercetarea DNA, sigur aveam unde să mă pitesc”.