MENIU CAUTĂ

Iată ce fac și cât câștigă fostele vedete de telenovele de când nu mai apar la TV

Distribuie

Vreme de câţiva ani, acest gen de serial a făcut audienţă, iar salariile protagoniştilor au tot crescut, ca urmare a succesului înregistrat, ajungând la sume uriaşe. Corina Dănilă, Dan Bordeianu, Adela Popescu, Ioana Ginghină sau Alexandru Papadopol câştigau atunci salarii de mii de euro. Şi nu erau singurii cărora Dumnezeu părea să le fi pus mâna în cap.
Însă prin 2011, Acasă şi Antena 1, cele două posturi TV care produceau seriale de acest fel, au decis să închidă, măcar o perioadă, robinetul de telenovele. Vedetele care nu s-au reorientat rapid către afaceri, muzică ori un alt job în televiziune s-au văzut nevoite să se întoarcă la meseria de bază şi la veniturile derizorii pe care le are actorul angajat la teatru. Iar de la traiul pe picior mare să treacă, vrândnevrând, la unul modest. Libertatea vă dezvăluie cât câştigă acum fostele “glorii” ale telenovelelor.

Ioana Ginghină, salariu de 600 de lei!

Ioana Ginghină (35 de ani), soţia lui Alexandru Papodopol, câştiga 3.000 de euro lunar când apărea în telenovelele Acasă TV – ”Numai iubirea”, ”Lacrimi de iubire”, ”Inimă de ţigan” sau ”Aniela”. Acum e angajată la Teatrul de copii Ion Creangă şi are un salariu atât de mic, încât îi e ruşine să spună cu cât e plătită. Apropiaţii ei ştiu însă despre ce sumă e vorba: 600 de lei! Noroc că Ioana e descurcăreaţă şi mai câştigă din diverse colaborări, cum ar fi jobul de profesoară la un afterschool din Bucureşti…

Papadopol şi-a deschis şcoală de actorie

Alexandru Papadopol (37 de ani) a încasat 4.000 de euro lunar pentru rolurile din ”Numai iubirea”, ”Păcatele Evei” sau ”Iubire şi onoare”, dar a pierdut aproape toţi banii agonisiţi după ce a băgat peste 100.000 de euro în restaurantele La Papi, care au dat faliment. Anul trecut, Papadopol a mai câştigat în jur de 500 de euro pe lună cu rolul lui Bobby Iordache din serialul ”Pariu cu viaţa” (PRO TV). Acum face bani de pe urma şcolii de actorie pe care a fondat-o împreună cu alţi doi actori, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă, dar nu se poate lăuda cu venituri la fel de mari ca atunci când era star de telenovele.

Corina Dănilă, plătită «gras» de TVR

Corina Dănilă (41 de ani) a fost vedeta primei telenovele de la Acasă, ”Numai iubirea”, în care a jucat cu Alexandru Papadopol. Erau vremuri bune pentru ea, când câştiga 5.000 de euro lunar. Acum, fosta vedetă de telenovele e angajată la TVR, pe post de consilier. Faţă de alţi bugetari, o duce bine, pentru că ar avea, conform unor surse din televiziunea publică, un salariu de peste 10.000 de lei. Ea a scăpat basma curată la ultimele disponibilizări, pentru că a fost catalogată drept caz social, fiindcă îşi creşte singură fetiţa.

Lucian Viziru vrea să cânte, dar n-are pentru cine

Dacă pentru rolurile din ”Inimă de ţigan” şi ”Regina” lua, conform apropiaţilor, în jur de 7.000 de euro, Lucian Viziru (36 de ani) trebuie să se mulţumească acum cu o treime din aceste venituri, pentru că afacerile pe care le derulează – are, printre altele, un teren de golf – nu-i aduc decât maximum 2.000 de euro lunar. Lucian speră să mai câştige bani din muzică, însă trupa pe care şi-a făcut-o nu prea e solicitată pentru concerte…

Ioan Isaiu nu are un venit lunar fix

Ioan Isaiu (43 de ani) a debutat în telenovele la Antena 1, în 2005, cu ”Secretul Mariei”. Lua atunci sub 1.000 de euro pe lună. Veniturile i s-au triplat după ce s-a mutat la Acasă TV, care l-a distribuit în ”Îngeraşii”, ”Aniela” şi ”Iubire şi onoare”. De când postul telenovelelor nu mai face astfel de seriale, Ioan s-a întors la prima dragoste. Actorul lucrează acum la o companie independentă de teatru, iar câştigurile sale fluctuează – în funcţie de numărul de spectatori care vin să-l vadă jucând -, de la câteva sute la câteva mii de lei lunar.

Augustin Viziru îşi pregăteşte revenirea

Fratele mai mic al lui Lucian Viziru, Augustin (32 de ani), a câştigat binişor din telenovele, apariţiile lui în ”Regina” sau ”Iubire şi onoare” fiind recompensate cu 4.000 de euro lunar. Câtă vreme ”a stat pe bară”, a câştigat, ca şi Lucian, cu care împarte afacerile, în jur de 2.000 de euro pe lună. Acum îşi pregăteşte, se pare, revenirea în televiziune.

Doiniţa Oancea, întreţinută de părinţi

Doiniţa Oancea (30 de ani), frumuşica brunetă care a făcut senzaţie după ce a recunoscut că nu doar joacă rol de ţigancă în ”Inimă de ţigan” (Acasă TV), ci chiar este de etnie rromă, lua 2.000 – 3.000 de euro lunar de la Acasă TV. Acum, e întreţinută de părinţi! Totuşi, nu s-a culcat pe-o ureche, aşteptând să-i pice norocul din cer, ci studiază pentru a trece de la serialele TV la filmele de lungmetraj. Chiar acum lucrează, susţin apropiaţii ei, la o producţie realizată de MediaPro.

Denis Ştefan face bani din lecţii de echitaţie

Denis Ştefan (36 de ani) a făcut furori în ”Inimă de ţigan” şi în ”Aniela”, roluri pentru care ar fi fost recompensat, potrivit apropiaţilor săi, cu 7.000 de euro lunar. Steaua lui a pălit însă când la Acasă TV şi-a făcut apariţia un alt ”Făt-frumos”, Radu Vâlcan. Tras dacă nu pe linie moartă, cel puţin pe una amorţită, Denis a plecat la Antena 1, care l-a distribuit în ”Narcisa sălbatică”. Acum, actorul câştigă bani din drepturi de autor (pentru filmele şi serialele în care a jucat), lecţii de actorie şi lecţii de echitaţie. Veniturile sale se ridică, în lunile bune, la maximum 3.000 de euro.

Dan Bordeianu a fost nevoit să-şi ia mai multe joburi

Când era cuplat – şi în realitate, şi pe micul ecran – cu Adela Popescu, Dan Bordeianu (37 de ani) era cel mai bine plătit actor de la noi, cu 8.000 de euro încasaţi lunar. După ce s-a despărţit de Adela, a pus punct colaborării cu Acasă TV şi a plecat să-şi caute norocul prin alte părţi. A colaborat cu Prima pentru emisiunea ”Miss fata de la ţară”, dar n-a rămas la acest post de televiziune. Acum ia 2.000 de lei lunar de la Teatrul Nottara, unde este angajat, şi mai ”ciupeşte” mici sume de bani împrumutându- şi vocea pentru reclame ori dând lecţii de actorie.

Gabriel Duţu a ajuns de la 4.000 de euro la 4.000 de lei

Dintr-un necunoscut, Gabriel Duţu (45 de ani) a devenit brusc vedetă în 2010, când Antena 1 l-a distribuit în rolul principal din ”Narcisa sălbatică”, alături de Alina Puşcaş. Vreme de doi ani, cât a jucat în serial, el a luat 4.000 de euro lunar, conform unor apropiaţi. Când serialul s-a terminat, neavând altă opţiune, Gabriel s-a întors la teatru. Acum este colaborator al Teatrului Metropolis din Bucureşti şi are sporadic roluri în scenete de televiziune. Câştigă, conform apropiaţilor, în jur de 4.000 de lei lunar.

Comentarii