Ilinca Gheorghiu, fiica actorului Mircea Gheorghiu, face parte din distribuția serialului „Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN”, difuzat în curând la Antena 1

 1 comentariu
Arhiva foto

Ilinca Gheorghiu, fiica actorului Mircea Gheorghiu, face parte din distribuția serialului „Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN”, difuzat în curând la Antena 1. Seria de dezvăluiri ale actorilor care joacă în cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion şi produs de către Dream Film Production, „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, continuă cu Ioana Flora, Elena Mogîldea, Reka Kovacs şi Ilinca Gheorghiu.

Cele patru actriţe vor putea fi urmărite în curând la Antena 1, în serialul ce aduce în plim-plan povestea unei tinere abandonate la naştere, care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani și de putere.

Actriţă de teatru, film şi televiziune, Ioana Flora a absolvit U.N.A.T.C. I. L. Caragiale şi a debutat în rol principal în primul lungmetraj din cinematografia românească actuală selectat de Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în 2001, în cadrul prestigiosului program Quinzaine des Réalisateurs.

Distribuită în numeroase alte roluri, Ioana a fost distinsă cu numeroase premii de specialitate, precum: premiul pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul de la Salonic, pentru rolul din Pescuit Sportiv (regia Adrian Sitaru), premiul GOPO pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar şi premiul Pro Cinema, în 2012, pentru rolul din Periferic (regia Bogdan George Apetri), premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Internaţional de film de la Aubagne pentru rolul din A Long Story (regia Jorien van Nes), dar şi premiul UCIN pentru cea mai bună interpretare feminină în Déjà Vu (regia Dan Chișu).

În teatru, Ioana Flora a debutat la Piatra-Neamţ şi a jucat în teatre de stat, independente, dar şi în spaţii neconvenţionale pentru piese de teatru din Bucureşti şi din ţară.

În serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, Ioana o va interpreta pe Lili, fosta soţie a lui Geo (Marian Râlea), menajeră în casa Istrate, o femeie hotărâtă şi mereu săritoare când vine vorba de copii. Devotată lui Basty Istrate (Andrei Aradits), Lili le-a fost ca o mamă copiilor atunci când şi-au pierdut mama şi nu o place deloc pe noua soţie a acestuia.

„În ultimii ani am făcut mult film, în ultima vreme și teatru. Televiziune, în schimb, nu făcusem de ceva vreme. Așa că am primit propunerea cu încântare și bucurie.

Apoi a început programul de lucru, repetițiile, filmările. Mi se pare că Lili îmi seamănă într-o anumită măsură. Știe multe, vorbește puțin despre ce știe, simte oamenii din jurul ei foarte bine, dar se ferește să îi judece. Ține la oamenii apropiați și la cei cu care lucrează, ar face orice ca termenul de familie să fie acela adevărat, de căldură, protecție și încredere. Nu se ferește să spună ceva atunci când știe că își apără valorile. Îmi place mult ce am de jucat. Și, mai mult de atât, am senzația că personajul acesta are un mister și un secret pe care îl ține bine ascuns. Sunt bucuroasă să înaintăm în poveste și curioasă de cum vor primi telespectatorii acest nou serial în care eu cred foarte mult”, dezvăluie actriţa.

Fiica actorului Mircea Gheorghiu, proaspăt absolventă a U.N.A.T.C. I.L. Caragiale

Alături de Ioana, telespectatorii o vor putea urmări în curând şi pe Ilinca Gheorghiu, fiica actorului Mircea Gheorghiu. Tânăra actriţă, proaspăt absolventă a U.N.A.T.C. I.L. Caragiale din Bucureşti, îşi face debutul pe micile ecrane cu rolul Cosminei, fiica lui Lili, asistent medical. „Întâlnirea mea cu Cosmina a fost, pe cât de neașteptată, pe atât de entuziasmantă. Fiind un personaj cu secrete şi cu multe dorințe, e o provocare să o înțeleg și să-i fac dreptate într-o lume în care ea încearcă să se afirme și să se regăsească.

Mă bucur mult că am parte de această aventură, și de abia aștept să o cunoașteți și să o îndrăgiți, cu toate calitățile și defectele ei, la fel cum o îndrăgesc și eu. Este primul meu proiect de o asemenea anvergură, și sunt extrem de recunoscătoare că fac parte din acest serial, alături de o echipă extraordinară”, spune Ilinca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ssLazio 05.12.2024, 16:16

    Toate pilele si rubedeniie au fost adunate in serialul asta ghiveci.

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!