Imagine de colecție cu Dan Negru și soția lui, alături de familia Măruță, în Mauritius. „Prima fotografie cu Andra am făcut-o acum vreo 25 de ani”

Comentează
Arhiva foto

Dan Negru și-a surprins fanii de pe contul de socializare, după ce a postat două imagini de colecție. Una dintre ele este făcută în urmă cu 25 de ani, și apare alături de Andra, în timp ce în cea actuală, prezentatorul TV apare alături de soția lui, Codruța și familia Măruță. Cei patru se află în vacanță în Mauritius, alături de alte vedete

Prima fotografie cu Andra am făcut-o acum vreo 25 de ani. A doua am făcut-o acum câteva minute. În cea de-a doua apar și soțul Andrei, Cătălin, și soția mea, Codruța. Eram copii în prima fotografie. Acum copiii noștri sunt mari. Ei vor prinde vremurile pe care noi nu le vom mai vedea. De asta nu-mi pare rău că viitorul a venit atât de repede!

P.S. Fotografia de acum câteva minute nu am făcut-o cu telefonul sau cu vreun aparat foto. Am făcut-o cu inima”, a fost mesajul transmis de Dan Negru pe contul de socializare. De altfel, este pentru prima oară când cei patru apar împreună într-o vacanță exotică.

Fanii au reacționat imediat și le-au transmis acestora vacanță plăcută, alături de familia lor. În aceeași vacanță se află și Codruța Filip, împreună cu soțul ei.

Mesajul transmis de Dan Negru

Aflat pe o plajă din Mauritius, Dan Negru și-a amintit și de una dintre emisiunile lui de pe vremea când lucra la Antena 1, iar invitat era Alexandru Arșinel, care interpreta celebra melodie din „Cartea Junglei”.

„Dacă tot au început vacanțele, locul ăsta mi-a amintit de Ursul Baloo, Arșinel… țineți minte? Să cauți strictul necesar e un dar. Mai țineți minte? Cartea Junglei! Ăsta e un loc de pe planetă unde găsești ideea de strictul necesar din Cartea Junglei. Localnicii de aici spun că cele mai prețioase lucruri din Mauritius sunt gratuite: nisipul, apa și soarele! Astea sunt gratuite, de asta aproape toate plajele sunt publice și prin lege accesul la ele nu poate fi blocat de resorturile de lux. Și, credeți-mă, ăștia știu ce e luxul!

Prin lege, oricine are dreptul să acceseze zona de coastă. Chiar dacă un hotel este situat pe plajă, el nu are dreptul legal să-ți oprească accesul pe fâșia de nisip din fața proprietății. Adică te poți bucura de plaje gratuit cu tot ce înseamnă: toalete, dușuri, zone de picnic…

Fără să fii obligat să închiriezi un șezlong! Asta e o lecție pe care cred că o putem învăța și noi. Sunt locuri la malul mării sau la malul oceanului unde strictul necesar într-o vacanță, adică apa, soarele și nisipul sunt gratuite”, a mai spus pe internet actualul prezentator de la Kanal D.





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mama la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!