Imagini cu casa în care locuiește Oana Roman cu fiica ei. Vila a costat 160.000 de euro și o scosese la vânzare cu jumătate de milion de euro

 80 comentarii

Oana Roman locuiește cu Isabela, fiica ei, într-o casă din Tunari. Având în vedere că locuința e destul de mare, iar ele nu au nevoie de atâta spațiu, vedeta se gândea că vândă imobilul.

În anul 2019, Oana Roman s-a mutat de la apartament în casa din Tunari pe care o cumpărase cu 160.000 de euro. Imobilul are 300 mp și 1.000 de metri de teren. Locuia atunci împreună cu Marius Elisei, soțul de care s-a despărțit, cu Isabela, fiica lor, dar și cu Mioara Roman.

Între timp, în vila din Tunari au rămas doar vedeta și fiica ei, Marius Elisei și-a făcut bagajele și s-a mutat cu noua lui iubită, iar Mioara Roman e la un centru de recuperare. În acest condiții, Oana Roman s-a gândit să vândă vila din Tunari, spunea că e prea mare spațiul pentru ea și pentru fiica ei.

Casa Oanei Roman are patru dormitoare

Vila are patru dormitoare, două sufragerii și două băi. Deși Oana Roman nu a făcut un tur oficial al casei, ea a prezentat-o în diverse fotografii postate pe rețelele de socializare, pe Facebook și Pe Instagram. În 2022, ea spunea că vrea să vândă casa cu suma de 480.000 de euro sau cu 2.500 de euro pentru cine își dorește să o închirieze.

„Ne-a rămas mare casa. O vând sau o închiriez. Tunari la 200 m de ieșirea spre centură sau Pipera. 1.000 mp teren, 340 mp desfășurați interior. 4 dormitoare, două sufragerii, dressing, două băi, 3 garaje, beci. (...) Livadă cu pomi. Curtea necesită o mică investiție în gazon și alei. Vânzare 480.000 de euro Închiriere – pretabil școală, grădiniță, after school, birou sau rezidential. 2500 de euro pe lună”, scria Oana Roman în mediul online.

Nici acum, în 2024, Oana Roman nu a vândut casa, continuă să locuiască în vila din Tunari alături de Isabela, fiica ei.

Ce spunea Oana Roman despre facturile pentru casa ei din Tunari

Când venea vorba despre întreținerea casei, Oana Roman spunea se descurcă foarte greu, astfel că acesta era principalul motiv pentru care voia să se mute.

„Cu facturile a fost ok cumva, pentru că vila e foarte bine construită, e foarte bine izolată, nu pierde căldură. Nu am consumat foarte mult. Facturile nu pot să spun că m-au dat peste cap. Doar că e vorba de spațiu, gândește-te cum e numai să faci curat într-o astfel de casă!

Am angajat o firmă care vine să-mi facă curățenie generală. Păi, au venit patru femei și nu le-a ajuns o zi!”, spunea Oana Roman, care acum nu are o menajeră, face singură curățenie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (80)
  • Avatar comentarii

    Gabryella 06.02.2024, 20:25

    Cum sa mu plătească facturi mari?Aiurea,platesc mult la un ap de 3 camere și ea la ditamai casa ,nu .

  • Avatar comentarii

    EmiM 07.02.2024, 01:09

    Este o casa foarte frumoasa

  • Avatar comentarii

    Aura1 07.02.2024, 11:26

    Important este că are o casă, vede ea ulterior ce soluții găsește...

  • Avatar comentarii

    Luntrasul 07.02.2024, 11:57

    Reportajul oferă o privire intimă în viața personală și casa Oanei Roman...

  • Avatar comentarii

    simona1996 07.02.2024, 12:08

    Întreținerea e costisitoare pentru case mari .

ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
10:51
„Bine ai venit acasă”: Apple a anunțat o lansare specială de produse smart home pe 13 octombrie
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...