Este vorba despre Rihanna, care nu s-a sfiit să se afişeze în nişte ţinute deosebit de provocatoare. De altfel, în ultimul timp, cântăreaţa lasă "să-i scape" tot mai des imagini incitante din culisele spectacolelor sale sau chiar din momente private.
Oricum, salopeţica de mătase lile, dar şi costumul de plasă neagră, cu vedere la părţile sale intime au încins fantezia fanilor care sunt nerăbdători să o admire în ultimul clip.
Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa "S.O.S.". Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale, "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Înainte de "Loud", lansat în 2010, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt "Talk That Talk" (2011) şi "Unapologetic" (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şase premii Grammy.
(Sursă foto: Facebook)