Astăzi, în vârstă de 60 de ani, starul hollywoodian John Travolta este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai iubiţi actori din lume.
Look-ul său, dar şi prestaţiile actoriceşti au cucerit milioane de fani în întreaga lume, în special femei, care au fost înnebunite de seducătorul Travolta.
Cu toate acestea, când era mic, John Travolta era departe de a fi atrăgător. Era chiar urâţel, după cum se poate vedea şi dintr-o fotografie care datează din anul 1954. Imaginea a fost făcută la doar câteva luni după ce John Travolta a venit pe lume. Este cel mai mic din cei şase copii ai familiei.
Însă, copilul de atunci a crescut şi s-a transformat extraordinar de frumos. Actorul a făcut furori cu fizicul său şi cu zâmbetul său cuceritor, după care au fost topite milioane de femei din toate colţurile lumii.
John Travolta a cunoscut faima mondială în anii ’70, după ce a jucat în filmele de mare succes „Saturday Night Fever” şi „Grease”. Ulterior, a fost protagonistul unorr pelicule care s-au bucurat de aprecierea publicului şi a criticilor, precum „Pulp Fiction şi „Face/Off”. Este câştigătorul unui Glob de Aur pentru prestaţia sa din „Get Shorty”.
Actorul american este căsătorit cu actriţa Kelly Preston, împreună cu care a avut trei copii: Jett, care a încetat din viaţă în anul 2009, Ella Bleu, care a venit pe lume în anul 2000, şi Benjamin, care s-a născut în anul 2010.
FOTO: HEPTA