Vedeta a făcut astăzi primul pas spre împlinirea visului ei și a pus arpagic în grădină. Ioana recunoaște însă că nu a făcut treaba de una singură și s-a bucurat de sprijinul soțul ei, actorul Alexandru Papadopol.
"Azi am pus ceapă în grădină, prima ceapă. Dacă vă imaginați că am avut ajutor un mare specialist în grădinărit vă înșelați. Doar Alexandru, care se dovedește un mare talent și în grădinărit. Să vedem acum ce o să răsară", a scris Ioana Ginghină pe contul personal de pe site-ul de socializare Facebook.
Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace Germania, fructele şi legumele proaspete provenite din Turcia, care se găsesc în mai toate marketurile de la noi din ţară, conţin cel mai mare număr de substanţe chimice periculoase dintre produsele de acest fel comercializate pe piaţa europeană.
Peste o treime dintre mostrele de legume şi fructe turceşti analizate conţin niveluri de substanţe chimice ridicate, peste limita admisă. Dintr-un total de 76 de fructe şi legume turceşti exportate pe pieţele europene şi analizate în cadrul studiului, ardeii turceşti conţin cel mai periculos amestec de susbstante chimice din categoria pesticidelor. În ardeii turcesti analizaţi au fost găsite în total 24 de substanţe chimice periculoase.
Pe locul al doilea în s-au situat perele turceşti, în componenţa cărora se găsesc 10 substanţe chimice periculoase peste limita admisă. Pe locul 3 găsim strugurii turceşti, cu 9 substanţe chimice toxice pentru organism.
Citește și: