Irina, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor, a ajuns în România. Tatăl ei a așteptat-o la aeroport

 3 comentarii

Irina Columbeanu a ajuns, în seara de sâmbătă spre duminică, în România, iar tatăl ei a așteptat-o nerăbdător la aeroport. De altfel, recent, fostul afacerist, care locuiește în prezent într-un azil, a declarat că așteaptă nerăbdător să își strângă în brațe fiica.

Fiica lui Irinel Columbeanu a revenit în România, pentru a petrece mai mult timp cu tatăl ei, pe care nu l-a mai văzut de ceva vreme, anuntă Wowbiz.ro.

Irinuca este prima dată în țară, după ce, în 2018, s-a mutat în America alături de mama ei. A ales să trăiască peste Ocean, pentru a-și face un viitor așa cum își dorește.

Irina are 16 ani și este implicată în multe activități de succes în Statele Unite ale Americii. Fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor a apărut chiar și în presa din Malibu.

În ultimii ani, Irinel Columbeanu a ajuns la sapă de lemn. De la luxul de la Izvorani, fostul milionar a ajuns să locuiască într-un apartament din București, iar mai apoi la centrul pentru seniori din Snagov. În toamna anului trecut, vestea că Irinel Columbeanu ajunsese la azil i-a luat pe toți prin surprindere.

Fostul soț al Monicăi Gabor este mândru de fiica lui, care îl și ajută financiar. Irinel susține că fiica lui câștigă foarte bine lucrând la un restaurant din Malibu și că și-a achiziționat singură și o mașină. „Irina e independentă. Așa și-a dorit ea. Și-a luat singură mașină, are economii și pentru când va ajunge la colegiu și mă ajută financiar. Va lucra în continuare la restaurantul acela italienesc, până va merge la facultate. N-are de ce să-mi fie teamă că lucrează acolo, în America e ceva sigur, nu-i ca-n România. Sunt extrem de mândru de ea”, a spus recent Irinel Columbeanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Ov.. 15.06.2024, 15:57

    Nu are o mutrișoară de fată inteligentă, arată chiar proastă. Și cu fustiță de centuristă, la doar 13 ani cât avea în poza aia... Așa părinți, așa copii. Iar asta cu independența, când au părinții/amanții lor bani e ca aia cu afaceristul (gen tăticu') care e de fapt un retardat făcut afacerist doar în acte, când creierul era tăticul. Mai dispăreți dracu' de pe sticlă

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 15.06.2024, 16:45

    Asteptam informatii zilnic cel putin de trei ori. Vrem sa stim totul. Unde au fost, ce au vorbit, ce au mancat, cu cine, unde. Orice numai sa ne informati.

  • Avatar comentarii

    0746487496 15.06.2024, 18:25

    ce tot dati cu expiratul asta nu aveti altceva?

ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
15:00
Situație fără precedent la Samsung: compania pierde bani cu fiecare telefon vândut și taie masiv producția
14:56
Șoferii de TIR ar putea lucra până la 70 de ani din cauza celor 25.000 de camionagii lipsă, în Italia: „Să se lucreze mai mult”
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...