Irina Rimes și Tudor Chirilă au fost protagoniștii unor momente inedite în acest sezon la Vocea României, show-ul transmis de postul de televiziune Pro TV.

Cei doi s-au tachinat și au avut tot felul de gesturi de apropiere unul față de celălalt, lucru care a atrs imediat atenția asupra lor.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, Irina Rimes a explicat care este relația ei cu Tudor Chirilă atât la Vocea României, cât și în afara concursului.

„Tudor este ca un documentar al culturii românești și nu numai. Îmi place să mă învârt pe lângă el ca pe lângă un domn care spune tot timpul ceva interesant, de la care poți învăța multe”, a declarat Irina Rimes.

Irina Rimes dă cărțile pe față despre Tudor Chirilă. "Îmi place să mă învârt pe lângă el"
„Noi, antrenorii, suntem destul de ocupați cu cariera personală, încât nu prea avem timp de prietenii decât pe teritoriul studiourilor. Desigur, uneori se mai întâmplă să colaborăm, atunci este la fel ca în scaun, doar că interesul devine comun. Tudor este un artist mare, un om de la care am învățat multe lucruri.

Da, s-a întâmplat să mă mai înțepe, dar nu am luat-o personal. Până la urmă, este un concurs și fiecare dintre antrenori își folosește propriile arme pentru un rezultat bun pentru Vocea României. Dincolo de micul ecran, suntem doi oameni normali care se respectă și apreciază reciproc”, a mai spus artista.

Citește și: Lupii din filmul oficial de prezentare a României sunt de fapt din Norvegia! Pe site-ul sursă, imaginile costă între 50 și 169 de euro

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.