Adrian Enache a decis să-i spună „la revedere” Iulianei Marciuc, după o lungă relaţie „clandestină” în care au făcut şi un copil. În 2010, după ce el a divorţat de Corina, s-au logodit şi aveau chiar planuri mari: să se căsătorească. Dar se pare că acest lucru nu se va mai întâmpla, pentru că cei doi nu mai formează un cuplu.
Legătura dintre cântăreţ şi prezentatoarea de la TVR are un întreg istoric de împăcări, despărţiri şi infidelităţi, venite mai ales din partea lui Adrian.
Povestea lor de dragoste a început în urmă cu 14 ani, când blonda şi cântăreţul se iubeau cu pasiune, departe de ochii tuturor. Şi asta pentru că Adrian era pe atunci căsătorit cu Corina, împreună cu care avea o fiică, Diana, iar Iuliana era într-un mariaj cu Remus Posea. Deşi Iuliana a primit o educaţie aleasă şi provenea dintr-o familie unită, iubirea pe care i-a purtat-o solistului a făcut-o să accepte aceşti ani duplicitari şi să se bucure cu intensitate de fiecare clipă petrecută alături de el. După ce ea a divorţat, venise rândul lui Adrian să facă acest pas. Au făcut şi un copil împreună, însă solistul întârzia să-şi pună viaţa în ordine, oscilând între Corina, Iuliana, dar şi … alte femei. În 2009 însă cântăreţul s-a hotărât: renunţă la comportamentul de Don Juan, semnează actele de divorţ şi astfel poate să se iubească în voie cu Iuliana. Numai că, în aşteptarea pronunţării separării, Iuliana a decis să-l ţină în şah pe Enache şi s-a despărţit de el, aruncându-se în braţele unui grec chipeş pe nume Mihalis.
Gelozia l-a făcut pe artist să-şi iasă din minţi şi să-şi dea seama că Iuliana este femeia vieţii lui. Aşa că în 2010, chiar se logodeşte cu blonda de la TVR, numai că, în relaţia lor apar turbulenţe, după ce aceasta îl prinde sărutându-se cu o altă domnişoară, anul trecut. Nu era prima dată când se simţea trădată, însă l-a iertat în speranţa că va fi mai bine. Numai că, la nici un an de la acest incident, Enache îi spune „adio” Marciucăi.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI