JK Rowling, „mama” lui Harry Potter, împlineşte 46 de ani

Comentează

Când, în 1990, i-a venit în minte ideea de a scrie despre un băieţel care să înveţe magia la o şcoală de vrăjitori, JK Rowling, care lucra ca secretară pentru organizaţia Amnesty International, habar n-avea în ce fel urma ideea asta să-i schimbe viaţă. Tot ce ştia era că începuse să scrie poveşti încă de la vârsta de 5 ani. ”Prima a fost una despre un iepure care se numea chiar Iepure. Acesta avea pojar şi era vizitat de prietenii lui, printre care şi o albină gigantică pe care o chema Miss Bee”, îşi amintea scriitoarea după ce devenise deja faimoasă.

Perioada divorţului şi a depresiei

”Nu prea ştiu de unde mi-a venit ideea. Am început cu Harry, apoi cu celelalte personaje şi situaţiile au curs în mintea mea”, mai declara Rowling. Licenţiată în limba şi literatura franceză, situaţia lui Rowling nu a fost întotdeauna roză. Ba dimpotrivă. Căsătorită, în 1992, după ce a ajuns în Portugalia, ca profesoară de engleză, cu un jurnalistul Jorge Arantes, ea devenit mama unei fetiţe, Jessica Isabel, în iulie 1993, pentru ca în luna noiembrie a aceluiaşi an, Rowling să divorţeze şi să se întoarcă în Marea Britanie, stabilindu-se mai aproape de sora ei, Diane.

Este perioada în care Rowling suferă de depresie având chiar gânduri de sinucidere. Îşi pune, totuţi, în practică, ideea despre personajul Harry Potter şi începe să scrie primul volum. Prefera să scrie prin diverse cafenele din Edinburgh, din cauza frigului din apartamentul neîncălzit sau după ce îşi adormea copilul.
În 1995 termină manuscrisul primei cărţi, ”Harry Potter şi Piatra Filosofală”. Multă vreme nu găseşte o editură dispusă să-i publice cartea. Dar şi când o găseşte, magia lumii creată de ea, începe, treptat, să se reverse peste planetă. Semnează ”JK” deşi o cheamă Joanne Rowling, temându-se că puştii şi adolescenţii să nu respingă o carte de poveşti scrisă de o femeie şi astfel împrumută una dintre iniţiale, ”K”, de la o bunică de a ei.

Primul volum Harry Potter

În iunie 1997 iese pe piaţă primul volum, în doar o mie de copii, dintre care numai 500 ajung în librării. Un deceniu mai târziu, în ianuarie 2007, a şaptea şi ultima carte a seriei Harry Potter se va vinde în nu mai puţin de 11 milioane de exemplare doar în prima zi de la apariţie. Este şi motivul pentru care cărţile din primul tiraj al primului volum sunt considerate astăzi adevărate comori, un exemplar ajungând să fie vândut şi cu aproape 30.000 de euro.
Începând cu 2001, succesul cărţii a fost amplificat la scară planetară de transpunerea poveştii pe marile ecrane, cele opt filme din seria Harry Potter cunoscând audienţe uriaşe pe tot mapamondul. Asta a făcut ca şi averea lui JK Rowling, ale cărei cărţi s-au vândut în peste 400 de milioane de exemplare, să crească exponenţial.
Astfel, în 2008, Sunday Times estima averea ei la 798 milioane de dolari, pentru ca în acest an, revista Forbes s-o prezinte ca fiind ”prima persoană din lume care a devenit miliardară în dolari din scrierea unor cărţi”. Deşi Rowling a contestat adesea sumele vehiculate în legătura cu averea ei, a recunoscut că are, oricum, destui bani şi nu se poate plânge în această privinţă. În decembrie 2001, ”mama” lui Harry Potter s-a recăsătorit cu doctorul anestezist Neil Michael Murray, cu 6 ani mai tânăr decăt ea, cu care mai are o fetiţă, Jean, născută în martie 2003.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
10:51
„Bine ai venit acasă”: Apple a anunțat o lansare specială de produse smart home pe 13 octombrie
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...