Kanal D pregătește o nouă emisiune. Reality show-ul este inspirat din povești de viață și va intra în curând în grila postului

Comentează
Arhiva foto

Kanal D propune, în curând, publicului un format unic în peisajul televiziunii din România, „Eu cu cine rămân?”, ce aduce în prim-plan dramele familiilor aflate în pragul despărțirii și, mai ales, suferința copiilor care rămân, de multe ori, fără voce într-un proces de separare.

Emoționant, tensionat, tulburător, „Eu cu cine rămân?” este un reality show care pune reflectorul pe cele mai delicate povești de familie, urmărind parcursul unor adulți care nu mai doresc să fie parteneri, dar care trebuie să rămână părinți.

Emisiunea scoate la lumină nevoile emoționale, psihologice și sociale ale copiilor care cresc în medii tensionate, marcate de conflict, incertitudine sau abuz. Telespectatorii vor pătrunde în intimitatea unor povești de viață puternice, descoperind cum au ajuns în pragul despărțirii doi oameni care s-au iubit, ce i-a îndepărtat și dacă mai există vreo șansă de a reconstrui punțile dintre ei.

Cu sprijinul doctorului Gabriela Maalouf, psiholog, psihoterapeut și NLP trainer pentru copii și adulţi, părinții vor fi încurajați să treacă printr-un proces sincer de reflecție, în care reconcilierea rămâne, măcar pentru o vreme, o posibilitate. Atunci când împăcarea nu mai este o opțiune, începe o luptă reală pentru custodie, drepturi, program de vizită și bunuri materiale. Toate acestea se tranșează cu ajutorul avocaților, sub privirea atentă a celor din faţa micilor ecrane.

Într-o societate în care divorțul a devenit o realitate tot mai frecvent întâlnită, emisiunea „Eu cu cine rămân?” își propune să deschidă o conversație profundă și sinceră despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, destrămarea unei familii.

Nu doar pentru cei doi adulți care aleg să meargă pe drumuri separate, ci mai ales pentru copiii care rămân captivi între decizii dureroase, emoții greu de gestionat și un viitor nesigur. Acest reality show aduce în prim-plan povești în care mulți dintre noi ne putem regăsi, fie că este vorba de conflicte, abuzuri, neînțelegeri sau de o distanțare tăcută, ce poate deveni iremediabilă.

Fiecare poveste este tratată cu empatie şi responsabilitate, prin părerea specialistului, care vine cu exemplificări referitoare la ce putem face in situaţii similare de viaţă.

Kanal D vă invită să descoperiți, în curând, un format diferit, curajos și profund uman, „Eu cu cine rămân?”, un apel la conștiință, o lecție despre fragilitatea relatiilor și despre ce înseamnă, cu adevărat, responsabilitatea față de cei mai vulnerabili, copiii, prinşi in tumultul unor fapte, emoţii, decizii care le pot afecta viitorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală