Astfel s-a întâmplat şi în cazul actriţei Katherine Heigl, care a atras toate privirile la premiera din Paris a filmului "One For The Money". Katherine a profitat la maxim de avantajele pe care i le conferea creaţia Mariei Lucia Hohan, pozând din toate unghiurile, mai ales cu spatele gol, şi nu a ezitat să-şi expună şi decolteul generos.
Creaţiile româncei Maria Lucia Hohan nu lipsesc mai nou de pe covorul roşu al oricăror evenimente importante din Statele Unite. Nicole Scherzinger, Demi Lovato, Rosario Dawson, Stacy Kleiber şi, mai nou, Kathleen Robertson şi Jenna Dewan sunt doar câteva dintre divele care au început să poarte pe covorul roşu, la diverse evenimente importante, creaţiile româncei. Mereu au primit aprecieri pozitive din partea criticilor de modă.
(Sursă foto: Hepta)