Fotbalistul, care la începutul anului a semnat un contract cu FCM Târgu Mureş, şi-a invitat copiii la o plimbare la ceas de seară într-un parc din Capitală. Îmbrăcat comod, cu o pereche de jeanşi şi un tricou alb, ce-i puneau în evidenţă tatuajele, Giani Kiriţă şi-a admirat băiatul, care aspiră la o carieră în fotbal.
Cu sticla de apă în mână pentru a învinge canicula şi cu acadeaua în gură, acesta şi-a reamintit de perioada în care juca la nivel înalt şi a făcut 2-3 scheme pentru a-şi uimi audienţa. După ce a privit mândru cum fiul lui “îmblânzeşte” mingea, fostul fundaş al dinamoviştilor a stat de vorbă cu iubita lui câteva minute, după care i-a asistat pe Marco şi pe Roxana în timp ce se jucau în parc.